Info

Veroniki Holding sărbătoreşte 75 de ani de la înfiinţarea ButanGas

Advertorial

Veroniki Holding sărbătoreşte 75 de ani de la...

Autor: Publicitate

13.12.2023, 17:02 663

Compania ButanGas a fost înfiinţată în Italia la 13 decembrie 1948, datorită intuiţiei deosebite a Prof. Iosif Constantin Drăgan, care, după ce a absolvit Facultatea de Drept la Bucureşti, a obţinut o bursă în 1940 şi s-a mutat în Italia pentru a studia Ştiinţe Politice şi Economie la Universitatea „La Sapienza” din Roma. Imediat după terminarea studiilor, dl Drăgan a realizat potenţialul uriaş al GPL şi, graţie unui spirit de pionier, a decis să înfiinţeze ButanGas SpA. Intuia, astfel, uriaşul potenţial al acestui combustibil, puţin cunoscut la acea vreme, dar care avea să devină unul dintre principalii combustibili autohtoni - ceea ce a permis companiei sale să se dezvolte rapid, devenind unul dintre principalii jucători din sector.

Acest lucru a favorizat răspândirea unui combustibil care putea fi livrat practic oriunde, chiar şi acolo unde nu exista o reţea de distribuţie a gazelor, făcând ca piaţa să ia avânt odată cu dezvoltarea economiei italiene în perioada postbelică. De atunci, misiunea ButanGas a însemnat viziune,  angajament şi dezvoltare.

Veroniki Holding, structură unică de coordonare

Îndelungata activitate umanitară şi industrială a ButanGas continuă şi astăzi sub umbrela Veroniki Holding, companie înfiinţată în martie 2010, la Milano, ca structură unică de coordonare a Grupului, de către doamna Daniela Veronica Guşă de Drăgan, care se află la conducerea grupului de 30 de ani, după ce a primit încrederea şi misiunea direct de la Fondator.

Conducerea Holdingului este formată în prezent din: Daniela Veronica Guşă de Drăgan - Preşedinte Executiv; Ing. Christos Christofides - Director General, Paolo Pellegrini - Director pentru Dezvoltarea Pieţei GPL şi Control Intern, Riccardo Gerosa - Director Financiar, Av. Alberto Gallazzi - Director Departament Juridic, Ing. Mario Caruggi - Manager Energie Regenerabilă şi Francesco Lopez - Manager Marketing şi Comunicare.

Veroniki Holding se află în fruntea unui grup multinaţional cu 1.420 de angajaţi distribuiţi în 9 ţări europene (Italia, Grecia, România, Germania, Polonia, Serbia, Austria, Franţa şi Spania), unde activează în sectorul GPL, imobiliar şi al energiei regenerabile (eoliană, hidroelectrică şi fotovoltaică), în sectoarele naval, sănătate, ambalaje alimentare r-PET şi PP, cultură şi învăţământ.

Distribuţia GPL reprezintă activitatea de bază a Grupului. În acest sector, în afară de Italia (ButanGas), Veroniki Holding coordonează filialele din Grecia (PetroGaz), România (ButanGas România), Germania (DrachenGas), Polonia (DragonGaz), Austria (PropanGas) şi Serbia (ButanGas International).

În vederea diversificării afacerilor, Grupul şi-a consolidat prezenţa de-a lungul anilor şi în sectorul energiei regenerabile, prin investiţii în proiecte care vizează energia eoliană - un parc de 25 MW în România, (inaugurat în 2011), energia hidroelectrică - 7 centrale în Italia şi energia fotovoltaică - un parc în Catania.

Încă din 1948, anul înfiinţării sale, Grupul a rămas în proprietatea aceleiaşi familii, confirmându-şi valorile an de an. În special, misiunea este de a crea valoare cu integritate, în beneficiul clienţilor, angajaţilor şi părţilor interesate,  reprezentând o organizaţie din ce în ce mai eficientă, puternică, atentă la mediul înconjurător şi sustenabilă.

GPL: Energia viitorului

În prezent, GPL este considerat una dintre cele mai importante surse de energie şi, datorită caracteristicilor sale, poate fi considerat una dintre „energiile viitorului”, care va juca un rol esenţial în tranziţia energetică. Valoarea sa este dată de faptul că este combustibilul fosil cel mai sustenabil, putând fi, astfel, un sprijin foarte valoros în lupta împotriva schimbărilor climatice.

GPL poate fi considerat combustibilul-punte către decarbonizarea din 2050, continuând să joace un rol proeminent în mixul energetic. Speranţa este că, alături de alţi combustibili gazoşi alternativi, va înlocui treptat combustibilii lichizi şi solizi mult mai poluanţi.

GPL este, de fapt, un subprodus rezultat din extracţia şi rafinarea ţiţeiului şi gazelor naturale şi, dacă nu ar fi valorificat, ar fi oricum ars şi pierdut. În plus, în comparaţie cu alţi combustibili tradiţionali, GPL are emisii scăzute de monoxid de carbon şi hidrocarburi nearse. Chiar şi emisiile de oxizi de azot (NO), dioxid de carbon (CO2) şi particule fine sunt mult mai mici decât cele rezultate din utilizarea altor combustibili şi asta îl face să fie un gaz care nu favorizează efectul de seră.

Când vorbim despre tranziţia energetică, atunci ar trebui să ne referim la o tranziţie corectă şi justă pentru toată lumea. Chiar dacă sursele regenerabile vor avea o pondere tot mai mare, până în anul 2050, combustibilii lichizi, gazoşi şi solizi de diverse tipuri vor continua să aducă o contribuţie importantă la mixul energetic. Sustenabilitatea nu poate să nu aibă în vedere analiza întregului lanţ de aprovizionare, respectiv neutralitatea combustibililor, neutralitatea tehnologică şi analiza ciclului de viaţă.

Acest ultim aspect ar trebui să fie instrumentul de comparaţie de bază pentru luarea tuturor deciziilor: nu există doar zone urbane, ci şi zone rurale, care în Europa adăpostesc 137 de milioane de persoane şi pentru care sunt necesare politici ad-hoc. GPL este combustibilul-punte pentru atingerea obiectivelor Acordului Verde European deoarece, împreună cu BioGPL, este o sursă de energie disponibilă şi economică, care poate ajuta la decarbonizarea zonelor aflate în afara reţelei, datorită uşurinţei transportului şi depozitării în stare lichidă.

Responsabilitatea socială

Prin intermediul entităţilor culturale asociate – precum Universitatea Europeană Drăgan, Fundaţia Europeană Drăgan şi Fundaţia Generală Ştefan Guşă, Grupul Drăgan continuă să realizeze proiecte care contribuie la diseminarea culturii, educaţiei şi a tuturor acelor principii pe care s-a bazat şi îşi bazează propria filozofie.

O menţiune aparte o merită Decebalus REX, reproducerea gigantică a chipului lui Decebal, ultimul rege al dacilor, realizată şi finanţată de Prof. Iosif Constantin Drăgan. Monumentul este unic prin dimensiunile sale, având 42,9 metri înălţime şi 31,6 metri lăţime fiind, în prezent, este cea mai înaltă lucrare megalitică din Europa. Decebalus REX a fost sculptat într-o stâncă şi domneşte pe un mal al Dunării, în Orşova, România.

Totodată, Grupul acordă o atenţie maximă Responsabilităţii Sociale, prin donaţii către organizaţii non-profit, asociaţii de copii, asociaţii culturale, spitale şi instituţii de cercetare. Dintre cele mai recente proiecte, amintim realizarea a 5 laboratoare de patologie clinică, dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie şi 3 centre şcolare frecventate de copiii străzii din India – proiecte gestionate şi implementate de Katia Ambrosini şi echipa sa de la Skychildren Onlus Monza –, iar în sectorul sănătăţii donarea către Fundaţia IRCCS National Cancer Institute a unui sistem robotizat pentru tratamentul chirurgical al patologiilor oncologice. Persoana principală a acestui proiect a fost Prof. dr. Ugo Pastorino care, prin profesionalismul şi disponibilitatea sa, a acţionat ca o verigă între cele două instituţii. Datorită acestei donaţii, serviciul public îşi va putea îmbunătăţi tratamentele,  oferind un mesaj puternic şi valoros despre modul în care sectorul privat poate contribui la compensarea deficienţelor din sectorul public.

 

www.butangas.it

www.veronikiholding.com

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO