Caută doar în titlu
Info

(P) „Mizăm pe service-ul perfect“

Din luna ianuarie 2020, firma Ostermann S.R.L. există şi în Timişoara. De aici, compania livrează cel mai mare sortiment de canturi din Europa către tâmplari, către fabrici de prelucrare a lemnului şi producători de mobilă din toată România. Directorul filialei, Daniel Bolog, explică în interviu ce anume caracterizează service-ul special al companiei.

 

Domnule Bolog, puteţi să ne prezentaţi compania dvs. în câteva cuvinte?

Noi suntem Ostermann - specialistul în canturi. La noi se poate procura cel mai mare sortiment de canturi din Europa. Cu 450 de angajaţi în 9 filiale aprovizionăm peste 40.000 de producători de mobilă din toată Europa. Din luna ianuarie 2020 suntem reprezentaţi şi în România prin filiala noastră din Timişoara. Obiectivul nostru principal este să facem munca pentru clienţii noştri din producţia de mobilă cât mai simplă posibil. Suntem foarte apreciaţi în  industria meşteşugărească pentru serviciile noastre numeroase.

 

De ce este aşa de important conceptul de service pentru Ostermann?

Fiind o companie de familie cu o tradiţie bogată, ştim că pentru clienţii noştri, produsul perfect şi service-ul optim se află în centrul atenţiei. Tâmplarul doreşte de obicei să se ocupe cât mai puţin posibil de probleme organizatorice. În acest sens, încercăm pe cât posibil să-i degrevăm pe clienţii noştri de cât mai multă muncă şi să-i sprijinim cât de mult putem prin servicii inovative.

 

Cum este degrevat meşteşugarul de muncă?

La noi, totul a început de la ideea de a-i vinde tâmplarului canturi de mobilier începând de la lungimea de 1 metru. Acesta are nevoie de fapt numai de cantităţi mici, însă totuşi de canturi foarte diferite pentru proiectele sale. Astfel, depozitarea costisitoare şi gestionarea resturilor nu mai reprezintă o problema pentru meşteşugar, care consumă întotdeauna mult timp şi resurse în activitatea de zi cu zi. Din livrarea rapidă de cantităţi mici, de la 1 metru, au luat naştere apoi, de-a lungul anilor, numeroase servicii inovatoare legate de canturile pentru mobilier.

 

Rapiditatea joacă şi ea un rol important pentru dvs.?

Cu siguranţă. Pentru că în construcţia de mobilier şi în industria meşteşugărească există întotdeauna presiunea termenelor. Pentru a găsi rapid cantul adecvat, în Ostermann Online Shop există opţiunea de căutare rapidă pentru clienţii noştri. Aici, la introducerea codului de placă, clienţii obţin afişarea imediată a canturilor Ostermann disponibile pentru toate materialele, lăţimile, grosimile şi finisajele şi pot să le comande imediat. În general, magazinul nostru online este un instrument important pentru servicii. Aici, clienţii noştri nu găsesc numai canturi, ci şi accesorii importante, cum ar fi adezivi, agenţi de curăţare şi profiluri tehnice şi pot cumpăra oricând, în toate cele 7 zile ale săptămânii.

 

Magazinele online au tot mai mulţi ofertanţi ...

Este bineînţeles adevărat. Dar nu toate magazinele online oferă atât de multe servicii. (râde) Permiteţi-mi să explic acest lucru un pic mai în detaliu. Aici există în primul rând o uriaşă varietate de canturi. Cu peste 14.000 de canturi diferite, le oferim clienţilor noştri cea mai mare flexibilitate posibilă în ceea ce priveşte alegerea materialelor şi dimensiunilor canturilor. Multe culori şi decoruri sunt disponibile atât din melamină cât şi din ABS. În cazul canturilor ABS, clienţii pot alege în plus între diferite grosimi de canturi (ABS subţire de 0.4mm, 1 şi 2 mm). Pe lângă lăţimile standard de 23, 33, 43 şi 100 mm, tăiem canturile noastre ABS în orice lăţime dorită, conform solicitării clientului. Evident, comanda pentru acest lucru se poate face foarte simplu folosind funcţia „Tăiere cant“ prin intermediul magazinului online.

 

Diversitatea dvs. se referă deci la marea varietate de lăţimi şi grosimi?

Nu numai. Ea se referă desigur şi la numărul de culori, decoruri şi structuri. De fapt, clienţii noştri primesc de la noi canturile adecvate pentru suprafeţele de la mai mult de 70 furnizori de plăci din toată Europa. Sunt incluşi aici desigur şi producătorii locali de plăci, precum Egger, Kronospan sau Kastamonu.La noi găsiţi nu numai culorile şi decorurile standard, care se pot obţine peste tot, ci şi cele „exotice“, pe care nu le puteţi găsi în altă parte. Şi pentru că diversitatea este pentru noi într-adevăr diversitate, avem în gama noastră de produse, pe lângă canturi din melamină şi ABS, şi o mare varietate de canturi din lemn autentic, acril şi aluminiu.

 

Ce alte servicii mai oferiţi?

Există, de exemplu, consilierea personală efectuată de către angajaţii noştri competenţi, atât ca serviciu intern cât şi ca serviciu extern. Punem mare preţ pe disponibilitatea angajaţilor noştri. În cazul unui apel, nimeni nu va fi lăsat în aşteptare prea mult timp. Aici, un alt serviciu oferit de noi este expedierea de mostre. La cerere, clienţii noştri pot obţine orice mostră de cant. Pentru clienţii care nu lucrează cu o maşină clasică de lipire a canturilor, livrăm toate tipurile de canturi şi cu strat de adeziv cu topire la cald. Executăm toate canturile ABS de 2 mm şi cu ataşare ulterioară de T-Bar. Un alt serviciu apreciat este competenţa noastră deosebită în domeniul tehnologiilor moderne pentru a obţine efectul de îmbinare invizibilă.

 

De unde aveţi cunoştinţele referitoare la tehnologiile moderne pentru îmbinări invizibile – nu sunt acestea mai degrabă din domeniul producătorilor de maşini?

În ceea ce priveşte detaliile tehnice, producătorii de maşini sunt cu siguranţă experţii absoluţi. În Germania, ne-am decis însă din timp să oferim industriei meşteşugăreşti cu canturi aplicate folosind LASER, AIRTEC şi INFRATEC câte o soluţie de cant pentru respectivele tehnologii existente pentru îmbinări cu rosturi zero. De aceea, prin intermediul propriilor noştri tehnicieni pentru aplicaţii, suntem capabili să consiliem în legătură cu toate tehnologiile - un serviciu care este primit cu plăcere de către clienţii noştri.

 

Tocmai aţi enumerat o mulţime de servicii. Care este cel mai important din punctul dvs. de vedere?

Nu vă pot răspunde la această întrebare, fiindcă din punct de vedere al clientului, fiecare dintre numeroasele noastre servicii este desigur important. Unică este cu siguranţă extraordinara diversitate a sortimentului nostru de canturi. Dacă vă uitaţi la anunţul nostru publicitar, veţi găsi acolo titlul „Service, diversitate şi promptitudine”. Cred că acest lucru oferă răspunsul la întrebarea dumneavoastră: Cel mai important serviciu este promptitudinea cu care punem la dispoziţia clienţilor noştri diversitatea noastră mare de canturi.

 

Domnule Bolog, vă mulţumesc pentru acest interviu!

 
Monitorul Partidelor Replica lui Cîţu pentru Orban
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.