Info

(P) Galaţiul, un oraş atractiv pentru investitori

(P) Galaţiul, un oraş atractiv pentru investitori

Autor: Publicitate

21.02.2023, 17:24 1197

• Mai multe investiţii importante în doar câteva săptămâni

• Costurile reduse pentru terenuri, proiectele de dezvoltare a infrastructurii din zonă şi poziţionarea geografică sunt principalele atuuri

Începutul de an a fost unul bun pentru municipiul Galaţi. Mai mulţi investitori au ales oraşul de la Dunăre pentru extinderea operaţiunilor, iar lucrul acesta dovedeşte că Galaţiul devine un centru de interes pentru dezvoltare economică. 

Despre Galaţi a existat multă vreme mitul oraşului monoindustrial în care producerea oţelului este principala activitate. Însă atuurile pe care le are municipiul Galaţi nu sunt deloc de neglijat în privinţa oricăror activităţi economice. Accesul la Dunăre, precum şi proiectele de dezvoltare a infrastructurii din această zonă a ţării fac Galaţiul să devină unul interesant pentru dezvoltare. Dovadă a acestui fapt este că din ce în ce mai mulţi investitori aleg să îşi dezvolte afacerile aici. 

În urmă cu câteva zile, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, anunţa faptul că o companie elveţiană a ales Zona liberă Galaţi pentru o investiţie de peste 20 de milioane de euro ce va genera aproximativ 200 de noi locuri de muncă. Este vorba despre  compania SunPro, specializată în producerea de ulei. „Zona Liberă a devenit foarte atractivă în ultimii ani şi mă bucur că avem un nou investitor care va crea noi locuri de muncă şi va aduce plus valoare oraşului nostru. Este încă o dovadă că Galaţiul oferă oportunităţi foarte bune pentru investiţii”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. Elveţienii de la SunPro au semnat cu reprezentanţii Zonei Libere un contract de concesiune a terenului pentru o perioadă de 49 de ani şi intenţionează să construiască aici o fabrică.

La doar câteva zile, Primăria municipiului Galaţi a anunţat că s-au semnat primele contracte şi la Parcul Industrial. Unul dintre noii investitori este compania Brise Grains S.A. din Constanţa, care are în plan o investiţie ce presupune depozitarea şi transportul cerealelor. Cel de-al doilea investitor anunţat este societatea Romsit Construct SRL cu care a fost semnat un contract pentru o bază de producţie în domeniul construcţiilor. Parcul Industrial de la Galaţi are numeroase avantaje pentru investitori pornind de la costurile reduse pentru teren, acces la utilităţi şi, poate cel mai important, acces la Dunăre. 

Peisajul a fost completat cu anunţul Grupul TeraPlast, unul dintre cele mai mari grupuri antreprenoriale româneşti specializat în furnizarea de soluţii pentru construcţii, că a ales Galaţiul pentru construirea unui nou depozit care să asigure aprovizionarea şi livrarea rapidă pentru şase judeţe. Investiţia a fost deja realizată, iar depozitul a devenit operaţional la începutul acestui an. „Ne-am reîntors în Galaţi şi am hotărât să deschidem un depozit mai mare decât cel avut acum câţiva ani, plecând atât de la potenţialul regional, cât şi al viitoarelor lucrări care vor fi în această parte a ţării. Ca un om care a locuit şi muncit mulţi ani în Galaţi, mă bucur că pot să susţin mai îndeaproape şi business-urile din Galaţi”, a declarat Ovidiu Gurău, director comercial TeraPlast.  

Articol susţinut de Primăria Municipiului Galaţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO