Info

(P) Cu o investiţie de 1,5 milioane de euro, crama boutique Clos des Colombes de lângă Olimp se lansează pe piaţa evenimentelor corporate

Autor: Publicitate

26.04.2023, 12:17 196

Intrată în 2022 în portofoliul Grupului Euro Vial, crama boutique Clos des Colombes devine un spaţiu ideal pentru evenimente corporate, pe lângă cele private, datorită personalităţii sale inedite, ce aminteşte de atmosfera boemă din sudul Franţei sau Toscana. Creată iniţial în perimetrul unei foste ferme, la malul Mării Negre, şi transformată de-a lungul a 20 de ani într-un adevărat domeniu viticol, Clos des Colombes combină stilul de viaţă franţuzesc cu atmosfera calmă de la malul mării şi notele moderne, evidenţiate odată cu integrarea în business-ul Euro Vial.

Şi pentru că atuurile Clos des Colombes sunt numeroase, evenimentele corporate de tip teambuilding sau experienţele culinare cu degustare de vinuri aduc lângă staţiunea Olimp un punct de atracţie diferit, menit să îmbogăţească activitatea rezidenţială în creştere din zonă. Această extindere a destinaţiei presupune investiţii semnificative, care să permită menţinerea stilului consacrat al cramei Clos des Colombes, care în 2019 a primit premiul Gault & Millau pentru cea mai bună bucătărie din Dobrogea.

Obiectivul, situat la câteva minute distanţă de mers de staţiunea Olimp, include un restaurant, cu terasă, ce poate primi grupuri de până la 120 persoane. Spaţiile interioare şi exterioare pot găzdui conferinţe şi reuniuni cu tematici variate, iar vizitele în cramă sunt interactive, cu evidenţierea terroir-ului specific. Somelierii cramei prezintă sortimente premium de vinuri din soiuri nobile, produse artizanal în cantităţi limitate; astfel, această recentă achiziţie a grupului îşi păstrează poziţia consacrată în peisajul turismului oenologic de pe litoralul românesc.

„Am decis să demarăm această investiţie, deoarece crama Clos des Colombes este un spaţiu plurivalent, ce păstrează intimitatea şi originalitatea iniţiale, dar care poate fi accesibil şi reprezentanţilor din corporaţii, care caută noi experienţe. Am pornit de la considerentul că staţiunea Olimp se dezvoltă într-un ritm adaptat cerinţelor unui anumit tip de public, mai exigent şi atent la detalii. Prin achiziţia domeniului viticol aflat la intersecţia dintre malul Mării Negre, pădurea Comorova şi lacul Tătlăgeac, vrem să creăm oportunităţi variate companiilor care solicită un fundal original şi memorabil pentru a consolida echipe şi afaceri”, a declarat Virgil Lixandru, Preşedinte al Grupului Euro Vial.

În prezent, domeniul Clos des Colombes are amenajate în stil rustic modern câteva spaţii de cazare, dar, la cerere, poate completa necesarul cu rezervări tip aparthotel în cadrul dezvoltărilor exclusiviste ale grupului, cum este ansamblul Sea On în Mamaia Nord; printre facilităţile puse la dispoziţie oaspeţilor se numără şi mijloacele de transport proprii, pentru conexiunea rapidă între obiectivele Euro Vial.  

„Nu ne oprim aici. În viitor, la Clos des Colombes ne vom concentra pe dezvoltarea unui concept sustenabil, un proiect top - notch cu mai multe spaţii de cazare autentice şi dotări moderne, care să ofere vizitatorilor opţiunea unor programe complexe de detoxifiere, cu alimentaţie organică, zone spa şi alte activităţi plăcute, un spot elegant de relaxare în mediul natural, departe de agitaţia urbană. Cu siguranţă, despre acestea vom vorbi la momentul respectiv, întrucât Clos des Colombes va aduce o notă distinctă de serenitate în noul peisaj de la malul mării” a încheiat Virgil Lixandru.   

Grupul Euro Vial dezvoltă proiecte exclusiviste de tip all-in-one la malul Mării Negre, printre care ansamblul deja finalizat Sea On în Mamaia Nord, conceptul family high-end Lake On pe malul lacului Siutghiol, precum şi alte ansambluri şi rezidenţe cu dotări de ultimă generaţie, menite să aducă un plus de valoare în rândul beneficiarilor spaţiilor construite. În plus, pe lângă Euro Vial Residence, grupul operează şi alte afaceri în domenii conexe, printre care Euro Vial Lighting şi Euro Vial Property, proprietarii grupului având un background solid în mediul de afaceri românesc.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO