Fiscalitate

ANAF anunţă că anul viitor va finaliza dezvoltarea sistemului informatic SAF-T, care ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea conformării voluntare

ANAF anunţă că anul viitor va finaliza dezvoltarea...

Autor: Petru Mazilu

31.12.2020, 16:40 472

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a semnat contractul privind dezvoltarea sistemului informatic SAF-T, iar finalizarea acestuia este planificată pentru luna iulie 2021. În următoarea perioadă vor avea loc consultări între specialişti. 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că anul viitor va finaliza dezvoltarea sistemului informatic SAF – T. Acesta va fi gata în luna iulie, după ce în ianuarie şi februarie vor avea loc mai multe consultări între specialişti.

„În perioada ianuarie-februarie, vor avea loc consultări între Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, dezvoltatorii de software de contabilitate şi CECCAR, pentru asigurarea unei înţelegeri comune a modului de implementare a sistemului. De asemenea, consultările vor viza şi analiza elementelor critice ale sistemului: capabilităţile SAF-T, impactul schimbărilor asupra sistemelor interne ale companiilor, fluxul procesului de control fiscal, standardul SAF-T, tipul de date etc”, anunţă reprezentanţii ANAF.

Termenul de raportare a fişierului SAF-T de către companii va fi definit având la bază analizele efectuate în cadrul consultărilor, experienţa altor administraţii fiscale europene, dar şi posibilităţile reale de ajustare a sistemelor informatice de către companii, mai spun cei de la ANAF.

SAF-T va contribui la asigurarea echităţii în derularea activităţilor economice, precum şi la îmbunătăţirea conformării voluntare prin reducerea efortului ambelor părţi în ceea ce priveşte alocarea resurselor umane şi materiale. În decursul următoarelor luni contribuabilii vor fi informaţi cu privire la implementarea SAF-T, în scopul pregătirii acestora pentru conformarea cu cerinţele de export ale fişierului standard de control fiscal, precizează ANAF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO