Eveniment

ZF vă prezintă cine conduce România. Cine conduce Ministerul Educaţiei: un ministru şi cinci secretari de stat

ZF vă prezintă cine conduce România

15.01.2024, 19:40 264

Rubrica ZF vă prezintă cine conduce România vine să arate cine sunt şefii din ministere, autorităţi şi din inspectoratele care conduc România.

Din octombrie 2022, la conducerea ministerului este Ligia Deca, fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis şi lector universitar la SNSPA În iunie 2023, Deca a fost realeasă pentru poziţia de ministru al educaţiei în guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Ministerul Educaţiei este condus de Ligia Deca, fost consilier prezidenţial, care a coordonat majoritatea dezbaterilor pentru proiectul „România educată”, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Deca a venit la conducerea ministerului în octombrie 2022, iar în iunie 2023, odată cu rocada premierilor, a fost realeasă pentru poziţia de ministru al educaţiei în guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Ligia Deca are puţină experienţă în predare. Ea este lector universitar în cadrul SNSPA din februarie 2022, a fost cadru didactic asociat tot în cadrul SNSPA în perioada octombrie 2019 – februarie 2022 şi cadru didactic asociat în Universitatea de Vest între octombrie 2014 şi iunie 2015.

Mai jos pe scara ierarhică, Ministerul Educaţiei are cinci secretari de stat: Sorin Ion (PNL), Kallos Zoltan (UDMR), Ionel - Florian Lixandru (PSD), Gigel Paraschiv (PNL), Bogdan Cristescu, precum şi doi subsecretari de stat: Marian Daragiu (Partida Rromilor) şi Cătălin Mihai Micu (PSD).

Faţă de începutul anului 2023, numărul de secretari de stat din Ministerul Educaţiei a scăzut de la şase persoane la cinci, odată cu plecarea Antoanetei-Georgina Bolchiş. Demisia ei a venit odată cu pregătirea guvernului de a reduce la jumătate numărul secretarilor de stat. Ramona Cornea

 

Cum arată conducerea Ministerului Educaţiei:

 

Ligia Deca, ministru, 41 de ani, PNL

Licenţiată în inginerie navală şi navigaţie, Universitatea Maritimă din Constanţa;

A coordonat procesul de elaborare a proiectului „România Educată”

Lector universitar, SNSPA, februarie 2022 – prezent;

Cadru didactic asociat, SNSPA, în octombrie 2019 – februarie 2022

Cadru didactic asociat, Universitatea de Vest între octombrie 2014 şi iunie 2015

În cele trei luni din 2022 cât a ocupat funcţia de ministru, Deca a avut un salariu lunar de circa 12.800 de lei.

Bogdan Cristescu, secretar de stat, 49 de ani, nu este membru al unui partid politic

Licenţiat în matematică la Iaşi;

Inspector şcolar de specialitate – matematică.

Nu are declaraţia de avere pentru 2023 publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei

Sorin Ion, secretar de stat, 56 de ani, PNL

Absolvent al Facultăţii de matematică, Universitatea din Bucureşti, dar a luat licenţa de la Universitatea „Valahia” Târgovişte, în 2004;

Profesor de matematică în Dâmboviţa, 2012 – 2015.

A încasat un salariu lunar de peste 9.700 de lei.

 

Kallos Zoltan, secretar de stat, 44 de ani, UDMR

Licenţiat în geografie de la Universitatea „Babeş Bolyai”

Şi-a dat definitivatul în învăţământ anul 2004;

Inspector şcolar general adjunct, IŞJ Satu Mare, în 2017 - 2021;

A încasat un salariu de aproape 8.200 de lei pe lună din funcţia de secretar de stat.

 

Ionel – Florin Lixandru,secretar de stat, 48 de ani, PSD

Licenţiat în economie, ASE;

A predat contabilitate la Colegiul Economic V. Madgearu din Bucureşti;

Inspector şcolar în cadrul IŞMB;

Secretar de stat în guvernul Dăncilă, martie 2018 – noiembrie 2019

Nu are completată declaraţia de avere pentru 2023.

 

Gigel Paraschiv, secretar de stat, 57 de ani, PNL

Cadru didactic la Universitatea Politehnica din Bucureşti din 1992;

Prorector al Universităţii Politehnica din Bucureşti în două mandate;

Licenţă în inginerie, Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică Agricolă, Bucureşti, 1992.

Are un salariu lunar de circa 9.700 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO