Eveniment

ZF LIVE. Cum arată educaţia în corporaţii. Cu cât sunt plătiţi „profesorii” de manageri care îndrumă liderii în business de mâine VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

17.02.2024, 14:30 277

 „Lucrez în zona de Adult Learning şi este specifică şcolilor de business management. Ea este folosită pentru tot ceea ce înseamnă creşterea performanţei în organizaţii şi susţinerea performanţei în organizaţii. Aici uneltele de învăţare sunt diferite, poate să fie vorba de predare, cea pe care o ştim cu toţii sau training care presupune antrenarea de abilităţi. Coachingul se referă la însoţirea unui client în cadrul unui proces care îl ajută să conştientizeze nişte obiective şi să capete autonomie”, a spus Vlad Duţescu, Preşedinte European Mentoring and Coaching Council Romania, în cadrul emisiunii de business ZF LIVE realizată cu sprijinul Orange Business.

Coachingul este un proces de descoperire şi imbunătăţire a abilităţilor unui angajat, al cărui scop final este optimizarea şi menţinerea performanţei în cadrul companiei în care activează. Metodele de învăţare pot varia de la predarea propriu-zisă a unor concepte şi merge până la exerciţii care să antreneze abilităţile angajatului. Mentoringul sau coachingul sunt instrumente specifice şcolilor de business care contribuie la găsirea viitorilor lider de companii.

„Media este între 100 şi 200 de euro. Mai mult de 4 ore ei nu pot factura”, a declarat Vlad Duţescu Preşedinte European Mentoring and Coaching Council Romania , în cadrul emisiunii de business ZF LIVE.

Potrivit specialiştilor care activează în acest domeniu, un coach poate pleca de la un salariu de 100 de euro pe oră şi ajunge până la 200. Salariul unui coach sau menetor pot varia de la 400 la 800 de euro pe zi, subliniază Vlad Duţescu, Preşedinte în cadrul organizaţiei European Mentoring and Coaching Council Romania.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO