Cele mai multe proiecte noi de investiţii străine vin din partea Germaniei şi a Austriei, însă până în prezent niciun investitor german nu şi-a anunţat intenţia de a deschide noi centre de producţie a automobilelor în România, a spus consultantul Bogdan Hossu, fondator al companiei Wise Finance Solutions.
În ceea ce priveşte problemele pe care le întâmpină România când vine vorba de investiţiile străine, dincolo de cele legate de infrastructură şi logistica există o nesiguranţă dată de faptul că am schimbat patru guverne în decursul a trei ani.
„Investiţiile mari nu se întâmplă în şase luni şi odată ce aducem la masă un investitor din afară, care se vede apoi cu un ministru sau cu un primar, iar după şase luni de zile se întoarce şi spune că a analizat 10 ţări, iar dintre acelea a rămas la două, şi vrea să discute din nou cu România, va observa că la masa guvernamentală nu mai este aceeaşi persoană, după care îşi pune un semn de întrebare”, a spus Bogdan Hossu.