Eveniment

Videanu insista cu benzi speciale pentru autobuze, Politia spune ca nu e loc

Videanu insista cu benzi speciale pentru autobuze, Politia spune ca nu e loc

Marile orase europene au rezolvat problema fluentei traficului pentru transportul public prin alocarea primei benzi de circulatie exclusiv autobuzelor

19.10.2007, 21:42 27

Primarul general al Bucurestiului Adriean Videanu a anuntat ca din martie 2008 vor fi create culoare unice pentru autobuzele si troleibuzele regiei bucurestene de transport public, insa Politia Rutiera din Capitala considera ca acest lucru va fi posibil numai dupa amenajarea unor parcaje de mari dimensiuni. Iar municipalitatea tocmai a renuntat la construirea parcarilor subterane in centrul orasului.
Potrivit primarului general, municipalitatea avea in plan construirea a 17.000 de noi locuri de parcare subterana in centrul Capitalei, intentie la care a renuntat momentan.
Lipsa locurilor de parcare reprezinta una dintre principalele cauze ale traficului aglomerat din Capitala, o parte din benzile de circulatie fiind blocate de masinile parcate. Pentru descongestionarea traficului, Videanu recomanda bucurestenilor sa utilizeze mai mult metroul si tramvaiele. "Trebuie sa existe o politica comuna intre metrou, care trebuie sa devina principalul mijloc de transport si RATB-ul, ca mijloc suplimentar", a spus primarul.
El a adaugat ca, in 2007, Bucurestiul are aceeasi infrastructura ca inainte de '89. "Atunci existau 180.000 de masini inregistrate, iar acum, in 2007, numarul lor este de 1.218.000. Pentru functionarea corecta, 12% din suprafata Bucurestiului trebuie afectata masinilor", a declarat edilul-sef al Capitalei.
Videanu a apreciat ca bucurestenii ar trebui sa foloseasca mai mult mijloacele de transport in comun si a reamintit ca municipalitatea a cumparat alte 500 de autobuze Mercedes, din care 50 vor fi aduse pana la sfarsitul anului, iar restul in 2008. Primarul a mai spus ca din martie 2008 vor fi create benzi speciale pentru autobuze si troleibuze.
Intr-un raspuns oficial dat unui contribuabil din Capitala privind infiintarea acestor benzi de circulatie speciale, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, Brigada de Politie Rutiera spune ca marile orase europene au rezolvat problema fluentei traficului, cel putin pentru transportul public, prin alocarea primei benzi de circulatie exclusiv autobuzelor, dar spune ca acest lucru va fi posibil "numai dupa amenajarea unor parcaje de mari dimensiuni care vor constitui o alternativa a parcarii pe partea carosabila a arterelor".
Potrivit sursei citate, una dintre problemele majore ale Capitalei este reprezentata de lipsa locurilor de parcare atat in zona centrala, cat si in cartierele de locuinte. "Astfel, din cauza acestui inconvenient mii de autovehicule sunt parcate zilnic pe reteaua principala de artere, exact in spatiul care ar trebui destinat circulatiei mijloacelor de transport public. Amenajarea benzii proprii dupa sirul de vehicule stationate nu ar aduce mari beneficii fluentei din cauza tranzitarii permanente a autovehiculelor intre locurile de parcare si calea de rulare", potrivit Politiei Rutiere.

Control pentru metroul de Otopeni
Curtea de Conturi va incepe un control privind legalitatea alocarii de fonduri de catre Primaria Capitalei pentru construirea liniei de metrou Piata Victoriei - Aeroportul Otopeni, a declarat Iordan Anghel, presedintele Sectiei Control Financiar din cadrul institutiei. "Ca principiu, Primaria nu poate aloca fonduri pentru ceva ce nu este al sau si nu mi se pare prea corect sa plateasca din fondurile colectate de la bucuresteni pentru o companie care acum ar trebui finantata din bugetul republican", a spus Anghel. Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Barna Tanczos a declarat ieri ca investitiile Primariei Capitalei in construirea acestei linii de metrou sunt ilegale atat timp cat Metrorex se afla la Ministerul Transporturilor. La randul sau, Adriean Videanu, primarul Capitalei, a declarat ca municipalitatea a alocat legal banii necesari realizarii studiului de fezabilitate pentru linia de metrou, afirmand ca intre Primarie si Ministerul Transporturilor exista un protocol in acest sens.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO