Eveniment

Urmează restructurarea ANAF. Ministrul Boloş: Vizăm o descentralizare pe care o desfăşoară Direcţia de Mari Contribuabili. O altă direcţie de restructurare este cea care priveşte marile averi. Proiect de lege care să vină complementar la măsurile de combatere a evaziunii fiscale

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor

Autor: Liviu Popescu

09.10.2023, 12:15 3919

Marcel Boloş, Ministrul Finanţelor, spune că instituţia pe care o conduce vizează o descentralizare pe care o desfăşoară Direcţia de Mari Contribuabili de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) care aduce aproape jumătate din veniturile lunare, în vederea unei activităţi mai eficiente de colectare a taxelor.

“Sunt 3.373 de mari contribuabili care aduc la bugetul de stat 15 mld. lei lunar şi vrem ca aici activitatea să fie mult mai eficientă din perspectiva colectării resurselor bugetului de stat”, a spus astăzi Ministrul Boloş la un eveniment organizat la Bursa de Valori Bucureşti.

Ministerul Finanţelor are de asemenea în vedere activitatea de management a riscurilor astfel încât inspecţiile fiscale să nu fie făcute de multe ori fără rezultate ci “să ne concentrăm mai bine asupra corelării între inspecţia fiscală şi indicatorii de risc”.

“A treia direcţie de restructurare a activităţii este cea care priveşte marile averi. Vorbim de persoane fizice pentru ca şi aici să îmbunătăţim eficienţa activităţii desfăşurate de către ANAF. Bineînţeles că avem în vedere şi partea de digitalizare: introducerea facturii electronice şi introducerea sigiliului electronic al mărfurilor şi utilizarea informaţiilor din casele de marcaj fiscale. Nu fac altceva decât să consolideze capacitatea instituţională a ANAF”.

Ministrul Boloş spune că este avut în vedere un proiect de lege care să vină complementar la măsurile de combatere a evaziunii fiscale prin care sunt ţintite problemele ce ţin de instrumentarea marilor cazuri de evaziune astfel încât acestea să fie făcute de organele abilitate ale statului pentru a înăspri pedepsele. Când?

“Sper că în următoarea perioadă - în maximum 30 de zile să aveţi pachetul de măsuri pe care le avem în vedere în vederea consolidării capacităţii instituţionale a ANAF”.

 Alte declaraţii ale lui Marcel Boloş

♦ Am încercat să reducem acest gap între venituri planificate şi venituri colectate. Media lunară a fost de 3 mld. lei. Am reuşit în iulie, 1,5 mld. lei. Dar august şi septembrie sunt luni sărace în colectare pentru că nu avem scadenţă la impozitul pe profit şi mai ales sunt luni în care din cauza concediilor consumul se externalizează şi scad astfel şi taxele şi impozitele colectate la buget.

♦ Unde am înregistrat o uşoară scădere care pune în dificultate ţinta de deficit bugetar este zona de contribuţii la asigurări sociale. Analizăm să vedem care sunt cauzele şi măsurile pentru ca să respectăm ţinta de deficit bugetar. Avem un angajament faţă de Comisia Europeană de ţintă de deficit de 4,4% din PIB. Ne străduim să avem o ţintă de deficit rezonabilă. 

♦ Apar cheltuieli pe care nu le poţi prevedea precum cheltuielile cu dobânzile pe care trebuie să le achităm atunci când sunt scadenţe destul de mari pentru ceea ce înseamnă datoria publică.

♦ Inclusiv plata compensărilor la energie poate să ne dea bătări de cap. Pot să vă asigur că avem banii necesari pentru aceste cheltuieli, dar ştiţi cum este, chiar dacă ai banii necesari, totul se vede printr-un indicator de analiză care este deficitul bugetar.

 

 ​

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO