Eveniment

Un salariu pe zi. Un account manager câştigă între 1.600 şi 1.900 de euro net pe lună

Un salariu pe zi. Un account manager câştigă între...

Autor: Ramona Cornea

29.07.2023, 12:33 1322

Un angajat pe poziţia de account manager are un salariu care variază, în medie, între 1.600 şi 1.900 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

„Jobul de account manager este o poziţie cheie într-o companie, având ca principale responsabilităţi gestionarea relaţiei cu clienţii existenţi şi dezvoltarea afacerii prin creşterea vânzărilor către aceştia. Acest rol implică abilităţi de comunicare excelente, strategii de vânzări eficiente şi concentrarea pe satisfacţia şi nevoile clienţilor. Este un rol provocator şi solicitant, dar poate fi, de asemenea, foarte satisfăcător, deoarece aduce cu sine oportunităţi de a construi relaţii solide şi de a contribui semnificativ la succesul unei afaceri. Pentru această poziţie, oferta salarială medie este cuprinsă în intervalul 1.600 - 1.900 euro pe lună şi, în prezent, candidaţii potriviţi pentru această poziţie sunt la mare căutare în toată ţara, ofertele fiind mai numeroase în oraşele mari”, spune Mihaela Dobre, sales manager, BestJobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: bonusuri de performanţă, decontarea transportului, oportunităţi de învăţare şi programe de formare, abonament medical privat.

În prezent, 113 de posturi vacante pentru poziţia de account manager sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare pentru această poziţie sunt în Bucureşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara etc.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO