Eveniment

Tesla va construi o nouă fabrică în Mexic, alăturându-se altor producători auto care îşi consolidează prezenţa la sud de graniţa cu SUA

Tesla va construi o nouă fabrică în Mexic,...

Autor: Petru Mazilu

01.03.2023, 11:11 59

Tesla plănuieşte să construiască o nouă fabrică în Mexic, alăturându-se altor producători auto care îşi consolidează prezenţa la sud de graniţa cu SUA, potrivit BBC.

Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a anunţat că fabrica pentru firma de automobile electrice va fi în Monterrey, care se află la aproximativ nouă ore de mers cu maşina din Texas.

„Aceasta va reprezenta o investiţie considerabilă şi multe, multe locuri de muncă", a declarat, marţi, Lopez Obrador într-o conferinţă de presă.

Tesla ar putea oferi mai multe informaţii despre investiţie într-o prezentare care va fi făcută miercuri.

Anterior, autorităţile din Mexic şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care nevoia de apă a fabricii ar putea afecta regiunea.

Totuşi, Lopez Obrador a declarat că a obţinut asigurări din partea şefului Tesla, Elon Musk, care au dus la atenuarea acestor îngrijorări.

Aceasta ar fi cea de-a treia fabrică a Tesla în afara SUA, după ce firma a deschis fabrici în China şi Germania în ultimii ani.

Confirmarea planurilor Tesla vine la doar câteva săptămâni după ce BMW a declarat că va investi într-o fabrică în Mexic. De asemenea, Ford produce SUV-ul său electric în această ţară.

Şi General Motors a anunţat anul trecut că intenţionează să construiască o fabrică de maşini electrice în Mexic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO