Eveniment

Sute de militari români, britanici şi americani se vor antrena, timp de patru zile, în Marea Neagră

Sute de militari români, britanici şi americani se vor...

Autor: Cătălin Legănel

11.05.2017, 14:20 119

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), USS ”Oscar Austin”, un distrugător din clasa Arleigh Burke, a acostat, joi, în Portul Constanţa, pentru o escală de o zi, iar echipajul său are programate vizite oficiale la Comandamentul Flotei şi la diverse instituţii publice locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Distrugătorul este dotat cu lansatoare de rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acţiune şi cu sisteme de artilerie navală şi de lansare torpile antisubmarin, care îi permit nimicirea adversarului pe o rază de peste o mie de kilometri.

Începând de vineri, peste 700 de militari din România, Marea Britanie şi Statele Unite vor desfăşura, până pe 15 mai, în apele teritoriale ale României, un amplu exerciţiu de antrenament.

”Exerciţiile au ca scop creşterea nivelului de instruire a echipajelor navelor participante şi consolidarea interoperabilităţii între ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care participă la aplicaţie, precum şi între categoriile de forţe participante”, se arată într-un comunicat al SMFN.

Fregata ”Regele Ferdinand”, Dragoarele Maritime ”Lt. Dimitrie Nicolescu” şi ”Lupu Dinescu”, împreună cu distrugătorul american USS ”Oscar Austin” vor executa proceduri de luptă antisubmarin şi de luptă împotriva ameninţărilor de la suprafaţă.

De asemenea, sunt programate şi exerciţii de luptă antiaeriană, iar simularea inamicului aerian va fi asigurată de două aeronave MIG21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române şi de două avioane de vânătoare Typhoon din partea Forţelor Aeriene Britanice, cantonate la baza de la Mihail Kogălniceanu.

Este a doua vizită pe care nava militară americană de tip distrugător, USS Oscar Austin, o face la Constanţa, după escala din iunie 2010. USS Oscar Austin a fost lansat la apă pe 7 februarie 1998 şi a intrat în serviciul Forţelor Navale Americane pe 19 august 2000. Nava are un deplasament de 9.180 tdw, lungimea de 155,3 metri, lăţimea de 20 de metri şi pescajul de 9,4 metri. Cele patru turbine General Electric cu care este dotată furnizează 100.000 CP şi asigură navei o viteză de peste 30 noduri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO