Eveniment

Suceava: Patru saci cu bani, furaţi de la o firmă ce transportă valori către unităţi bancare

Suceava: Patru saci cu bani, furaţi de la o firmă ce transportă valori către unităţi bancare

Autor: Liliana Bujdei

08.09.2012, 13:22 746

În urma unei sesizări privind dispariţia sumei de 41.000 de lei de la o firmă ce transportă către bănci sume de bani colectate de la firme şi casierii, poliţiştii suceveni au început cercetările pentru identificarea autorilor, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Suceava.

Potrivit sursei citate, s-a stabilit că, în perioada 27 iulie - 23 august, la patru transporturi a dispărut câte un sac cu bani, preluarea sacilor, însoţirea şi transportul fiind realizate de doi angajaţi ai societăţii.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că unul dintre angajaţi este suspect în acest caz, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani din municipiul Suceava. De altfel, acesta a recunoscut că a luat trei saci cu bani pe care i-a cheltuit în interes personal.

Ofiţerii Serviciului Investigarea Fraudelor continuă cercetările în acest caz de delapidare, urmând să identifice persoana care a furat cel de-al patrulea sac cu bani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO