Eveniment

Strigătul unui medic în România, despre valul 4: Familii întregi, chiar cu bebeluşi, ajung în spitale. Vin în ultimul stadiu

Medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti, spune că secţiile de terapie intensivă Covid din Bucureşti sunt pline non-stop, iar tendinţa este ca la spital să ajungă familii întregi, inclusiv cu bebeluşi de o lună.

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook Ro Vaccinare, medicii trag un semnal de alarmă cu privire la Covid: „Nu vă jucaţi cu viaţa voastră sau a familiilor voastre, că o să veniţi într-un moment în care să nu mai putem face nimic pentru voi”.

Potrivit postării, secţiile de terapie intensivă Covid din Bucureşti sunt pline tot timpul.

„Mai grav este că, acum, în valul 4, familii întregi, de la bebeluşi de o lună până la adolescenţi de 16-17 ani, împreună cu părinţii lor, au nevoie de internare. Şi cei mai mulţi sunt nevaccinaţi. În ultimele zile au început să vină familii întregi, toţi cu Covid, niciunul nu e vaccinat, nici cei care puteau, nici cei cu factor de risc. Ajung să-şi infecteze toată familia sau se infectează simultan şi ajung la noi internaţi. Avem şi nou născuţi, în jur de 3 - 4 luni. Ajung în ultimul stadiu al bolii. Dacă vin după 8-9 zile şi vin cu insuficientă respiratorie şi ajung direct la ATI, sunt greu de tratat. Dacă măcar ar veni în primele zile ale bolii i-am ajuta mai mult”, spune în mesaj medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti.

Conform acesteia, oamenii se tratează acasă, expunându-se unor reacţii adverse.

„Din nefericire iau medicamente după ce au citit pe net, pe site-uri anti-vaccinare sau de tratamente naturiste şi pe lângă faptul că nu-i ajută cu nimic îi mai supun şi la efecte adverse. Parcă trăim într-un film absurd, o luăm de la capăt cu observaţiile”, a mai adăugat medicul.

Etichete: medici,familii,covid

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.