În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile staţiunea Băile Figa a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear. Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune", spune edilul, potrivit Gândul.
1,8 milioane de euro au fost alocaţi pentru amenajarea staţiunii Băile Figa, restul banilor mergând la băile de la Cojocna şi la Dej. Până acum la Figa au fost investiţi peste 5 milioane de euro.
Construcţia primelor bazine (unul deschis cu apă sărată şi unul închis) de la Figa a început în 2008 şi au fost finalizate în 2010. Încă de la deschidere turiştii, dornici de tratamente cu apă sărată au luat cu asalt staţiunea, în primul an peste 20.000 de turişti trecând porţile complexului balnear.