Eveniment

Soţia lui Patrick Ekeng a fost audiată la Poliţiei Capitalei

Soţia lui Patrick Ekeng a fost audiată la Poliţiei...

Autor: Gabriela Ghitcuta

11.05.2016, 13:26 119

După ce marţi seară a ajuns în Capitală din Franţa, miercuri, soţia fotbalistului Patrick Ekeng a mers la Serviciul Omoruri, de la sediul Poliţiei Capitalei, au declarat surse din rândul poliţiştilor.

Potrivit acestora, femeia s-a prezentat la poliţie "pentru a fi audiată şi alte acte procedurale în dosarul în care este începută urmărirea penală pentru ucidere din culpă."

Potrivit aceloraşi surse, soţia lui Patrick Ekeng va merge miercuri şi la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) pentru a prezenta documente necesare pentru eliberarea certificatului care va cuprinde cauza morţii.

Până acum, potrivit unor surse din cadrul INML, nu sunt gata toate rezultatele pentru analizele care au fost făcute pe cadavrul fotbalistului. Cei de la INML aşteptau şi ca familia să prezinte paşaportul fotbalistului pentru a putea fi întocmite actele.

Luni, surse apropiate anchetei declarau pentru MEDIAFAX că autopsia în cazul fotbalistului Patrick Ekeng nu a fost relevantă pentru a stabili cauza morţii, urmând să fie făcute alte teste în regim de urgenţă, inclusiv examenul toxicologic.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO