Caută doar în titlu
Eveniment

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a implementat o nouă metodă de localizare a persoanelor care sună la 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă că a implementat o facilitate suplimentară de localizare a persoanelor aflate în situaţii de urgenţă care sună la numărul unic de urgenţă 112.

"Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitatea sa de administrator al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă conform OUG nr. 34/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a implementat o facilitate suplimentară de localizare care permite, după acceptul apelantului, transmiterea coordonatelor geografice de pe telefonul mobil al apelantului, dacă acesta dispune de o conexiune de date activă şi de un telefon dotat cu funcţia de localizare", anunţă Serviciul, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Noua facilitate de localizare 112 prin web este menită să contribuie la îmbunătăţirea informaţiilor privind poziţionarea în teren a apelantului, în situaţiile în care acesta nu poate oferi detalii exacte cu privire la locul în care se află.

În acest sens, arată STS, pentru a obţine acceptul pentru determinarea informaţiilor de localizare, operatorul 112, pe timpul procesării apelului de urgenţă, comunică apelantului propunerea de realizare a unei localizări mai precise a acestuia.

"Astfel, pentru a nu întârzia acordarea unor eventuale sfaturi de specialitate de către dispeceri, după transferarea cazului către agenţiile specializate de intervenţie, operatorul 112 va reintra în legătură cu apelantul şi îi va transmite acestuia prin SMS un link personalizat pentru geolocalizarea terminalului de pe care s-a efectuat apelul", potrivit sursei citate.

După activarea conexiunii de date şi a funcţiei de localizare, prin accesarea link-ului primit în SMS de către apelant, coordonatele geografice se vor transmite implicit către SNUAU, fiind integrate automat în aplicaţiile de procesare a apelurilor de urgenţă.

Funcţionarea facilităţii de localizare 112 prin web este dependentă de modelul terminalului mobil, de sistemul de operare al acestuia, de metodele standard de localizare implementate şi configurate în respectivul echipament, de setările privind permisiunile de localizare prin intermediul telefonului mobil de pe care se iniţiază apelul la numărul unic de urgenţă 112, precum şi de nivelul semnalului GPS din zona în care se află apelantul.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.