Eveniment

Semne bune de la consum. Comerţul cu amănuntul a avut un plus de 5,6% în mai

Semne bune de la consum. Comerţul cu amănuntul a avut un plus de 5,6% în mai

Autor: Claudia Medrega, Cristina Rosca

04.07.2012, 00:06 413

Comerţul cu amănuntul - cel mai important indicator al consumului populaţiei - a adus semnale încurajatoare în acest an, ajungând în luna mai la o creştere de 5,6% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut.

În condiţiile în care exporturile nu vor mai putea ajuta economia ca în anii trecuţi din cauza problemelor cu care se confruntă zona euro - principala piaţă de desfacere pentru produsele româneşti - consumul este şansa pentru ca PIB-ul României să rămână în teritoriul pozitiv în acest an.

Graţie dinamicii pozitive a comerţului, dar şi a contribuţiei agriculturii şi construc­ţiilor, în al doilea trimestru ar urma să se înregistreze cea mai mare creştere economică din acest an, după cum indică analiştii.

În a doua parte a anului s-ar putea să se vadă în comerţul retail şi salariile majorate ale bugetarilor, în cazul în care banii nu se vor duce pe ratele restante sau în economisire. Majorarea salariilor bugetarilor a fost operată într-o primă fază cu 8% din luna iunie.

Comerţul a revenit în teritoriul pozitiv în ultimul trimestru al anului trecut, după aproape doi ani de declin, şi de atunci a înregistrat creşteri neîntrerupte.

Luna ianuarie a adus un plus al cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul de aproape 10%, faţă de aceeaşi lună din 2011. Însă, în februarie, entuziasmul s-a mai domolit, creşterea fiind de 3%, ca şi în martie. Acest indicator a rămas totuşi pentru a opta lună consecutivă pe creştere, iar ritmul a accelerat în luna mai.

În primele cinci luni ale anului cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia vânzărilor de autovehicule şi motociclete, a crescut faţă de aceeaşi perioadă din 2011 atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate, cu 4,1%, respectiv cu 4,6%.

Retailerii vorbesc de o creştere a numărului de clienţi şi a numărului de vizite în supermarketuri, vremea favorabilă având un impact favorabil asupra consumului.

"Primele luni din acest an au însemnat creşterea vânzărilor Billa cu peste 4%. Avansul înregistrat de noi este mai mare decât cel al consumului anunţat de Institutul Naţional de Statistică, deoarece banii pe care i-au avut în plus românii i-au dat pe alimente. Această categorie de produse (predominantă în magazinele Billa - n. red.) a avut cea mai mare creştere. Am văzut o creştere a numărului de clienţi şi a numărului de vizite. Coşul a rămas constant. Evoluţia din următoarele luni va fi dependentă de scena politică", spune Sorana Georgia, directorul general al reţelei de supermarketuri Billa. Majoritatea analiştilor se aşteaptă la o dinamică pozitivă a comerţului în al doilea trimestru, precum şi pe ansamblul anului, cu impact favorabil asupra creşterii economice.

"Ne aşteptăm la accelerarea dinamicii de creştere a comerţului cu amănuntul datorită semnalelor care veneau dinspre marile lanţuri de retail, precum şi pe fondul creşterii consumului public în proximitatea alegerilor locale. Conform calculelor noastre, comerţul cu amănuntul va avansa cel mai rapid în T2, însă dacă este să comparăm cele două semestre ale anului, ne aşteptăm la o creştere mai puternică în a doua jumătate a anului, pe fondul majorărilor salariale din sectorul public", a comentat Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank.

Şi managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada iunie - august la creşterea activităţii în comerţul cu amănuntul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO