Companii

Piaţa locală de retail a stagnat la 16 miliarde de euro

Piaţa locală de retail a stagnat la 16 miliarde de euro

Piaţa a pierdut 5 miliarde de euro faţă de anul 2008 când aceasta se ridica la 21 miliarde de euro

Autor: Cristina Rosca

20.06.2012, 00:06 594

Piaţa locală de retail a stagnat anul trecut la circa 16 miliarde de euro după doi ani de declin. Acesta este primul semnal pozitiv venit dinspre piaţa care a început să scadă în 2009 în contextul crizei şi al consumului în declin.

"Cred că se poate spune că piaţa totală de retail a rămas constantă. Retailul modern a crescut puţin datorită deschiderilor de noi magazine şi achi­ziţiilor de reţele locale, în timp ce retailul tra­diţional a continuat să scadă. Probabil ponderea modern vs. tradiţional a ajuns în jurul valorilor de 55-45%", spune Adri­an Co­măneci, manager în cadrul companiei de cercetare de piaţă Contrast Management Consulting & Training.

Comăneci include în retailul modern afacerile tuturor celor 13 jucă­tori străini prezenţi pe piaţă - inclusiv Metro Cash& Carry şi Selgros. Informaţiile furnizate de Comă­neci reprezintă doar una dintre estimă­rile privind evoluţia retailului local.

Spre exemplu, datele de la Institutul de Statistică arată că cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul - cel mai important indicator pentru consum - a scăzut anul trecut cu circa trei procente.

Potrivit datelor Contrast, piaţa a pierdut cinci miliarde de euro faţă de 2008 când aceasta se ridica la 21 de miliarde de euro. Pierderea a venit din retailul tradiţional care la momentul respectiv se situa la 14 mld. euro faţă de doar 7 mld. euro retailul tra­diţional.

Citiţi materialul integral pe www.zfcorporate.ro

Prima veste bună după trei ani de scăderi: piaţa de retail a rămas constantă la 16 mld. euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO