Eveniment

Şeful GE, în secret la Bucureşti pentru o piaţă regională de energie

Jeffrey Immelt

Jeffrey Immelt

Autor: Radu Bostan

11.05.2015, 00:07 379

Jeffrey Immelt, preşedinte şi CEO al gigantului american Ge­neral Electric, s-a aflat la sfârşitul săptă­mânii trecute într-o vizită surpriză la Bucureşti, în care s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta şi cu şefii unora dintre cele mai mari companii locale din energie.

„Ideea unei pieţe energetice europene unice, o viziune cu adevărat măreaţă, dar dificil de realizat. Însă ideea creării unei structuri regionale, care să includă patru sau cinci ţări unite în jurul României ar fi o viziune mai practică şi deja pusă în mişcare“, a spus Immelt.

Este pentru prima oară când Immelt vizitează Ro­mânia şi, de altfel, niciun alt şef al GE în funcţie nu a mai fost la Bucureşti.

Singurul executiv al companiei americane care a venit în Capitală a fost Jack Welch, predecesorul lui Immelt la conducerea companiei, după ce ieşise însă la pensie.

În România, GE deţine o fabrică de sonde petroliere şi una de componente pentru avioane, cu afaceri cumulate de peste 100 milioane de dolari. GE urmează să preia şi businessul în energie al francezilor de la Alstom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO