Eveniment

Sectorul piscicol primeste finantari de 307 mil. euro pana in 2013

14.07.2008, 18:20 18

Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura a lansat Programul Operational pentru Pescuit, prin care sectorul piscicol poate beneficia pana in 2013 de fonduri publice nerambursabile in valoare de 307 mil. euro, 230 mil. euro provenind din fonduri europene si 77 mil. euro de la bugetul de stat. "Programul se va implementa gradual, in functie de prioritati. Cele mai importante sectoare sunt acvacultura si procesarea de peste, pentru care investitorii pot depune proiecte in cadrul a patru masuri. Finantarea publica poate acoperi pana la 60% din valoarea proiectului", a declarat Cornelia Mihai, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Cele patru masuri tin de finantarea investitiilor la bordul navelor de pescuit, acordarea de compensatii socio-economice pentru gestionarea flotei, finantarea investitiilor in marketing si procesare si a celor in acvacultura. Cea mai mare pondere o detine a treia masura care se refera la investitii in procesare si marketing, pentru care sunt alocate 24 mil. euro, adica 49% din bugetul total. Pentru investitiile in acvacultura sunt alocate 8,9 milioane euro, adica 18% din investitiile totale. In acest an vor fi distribuiti 49 milioane euro, aproximativ 16% din totalul programului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO