Eveniment

Schimbare istorică. Leo Messi, la un pas de a semna cu PSG. Prezentarea ar urma să aibă loc la Turnul Eiffel

Schimbare istorică. Leo Messi, la un pas de a semna cu...

Autor: Daniel Contescu

07.08.2021, 13:26 843

Starul argentinian Lionel Messi este foarte aproape de a semna un contract cu clubul francez Paris Saint Germain, după ce acesta nu a mai prelungit cu Barcelona. Mai multe surse jurnalistice independente confirmă informaţia. Messi va semna pe 2 ani, cu un salariu de 35-40 milioane euro.

Vestea şoc a plecării definitive a lui Messi de la Barcelona a dat imediat curs ipotezelor privind noua destinaţie a argentinianului. Se ştia încă dinainte că Manchester City şi PSG şi-ar fi exprimat intenţia de a semna cu Messi, care a şi cerut rezilierea contractului, în toamna anului trecut.

Conform jurnalistului BBC Simon Stone, antrenorul lui Manchester City ar fi declarat: "Am cheltuit pe Jack Grealish şi el va purta numărul 10 pentru că a fost unul din argumentele cu care l-am convins... şi am crezut că Leo va rămâne la Barca. Acum Messi nu se află în planurile noastre".

În aceste condiţii, conform jurnalistului independent Fabrizio Romano, singura ofertă concretă primită de Lionel Messi şi de tatăl său Jorge a venit de la Paris Saint Germain. Aceaşi sursă susţine că este doar o chestiune de ore, argentinianul urmând să aibă contractul pe masă în cursul zilei de sâmbătă.

Jurnalistul francez Mohamed Bouhafsi a anunţat, la fel ca şi Fabrizio Romano, că afacerea este aproape de a fi finalizată. Messi urmează să semneze un contract valabil două sezoane, până în 2023, cu posibilitatea de prelungire pentru încă o stagiune.

PSG are toate atuurile în lupta pentru obţinerea semnăturii lui Leo Messi. Acolo sunt Neymar, fotbalist alături de care argentinianul s-a simţit excelent la Barcelona, şi care, conform lui Romano, face presiuni pentru aducerea lui, dar şi Mauricio Pochettino, antrenor cu care are o relaţie specială.

L'Équipe, cea mai importantă publicaţie din Hexagon, confirmă informaţia. Plusează cu salariul pe care îl va câştiga Messi, aproape 40 de milioane de euro net pe sezon. În schimb, Fabrizio Romano susţine că salariul va fi de doar 35 de milioane, inclusiv bonusuri de performanţă.


PSG ar pregăti deja o prezentare fastuoasă pentru Leo Messi. Conform El Chiringuito, clubul parizian a rezervat Turnul Eiffel pentru 10 august. Ultima dată când au recurs la un asemenea demers a fost pe 6 august 2017, în momentul prezentării brazilianului Neymar.


Fabrizio Romano susţine de asemena că în vestiarul celor de la PSG există convingerea că Messi va fi noul lor coleg.

Leo Messi şi tatăl său, Jorge, aşteaptă ca propunerea oficială de contract cu Paris Saint-Germain să sosească în acest weekend, pentru a finaliza acordul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO