Eveniment

Salariile cresc nominal, dar vor fi cu 13,75% mai mici faţă de iunie, fără modificări până în 2012

Salariile cresc nominal, dar vor fi cu 13,75% mai mici faţă de iunie, fără modificări până în 2012
18.11.2010, 11:54 33

Salariile de bază din sectorul public vor creşte în 2011 cu 15%,dar vor rămâne şi în aceste condiţii cu 13,75% mai mici faţă deluna iunie 2010, când au fost reduse de Guvern, fără ca noul nivelsă mai fie modificat până la sfârşitul anului viitor, relevă legeasalarizării, obţinută de Mediafax.

Documentul este datat 17 noiembrie şi a fost discutat în şedinţade miercuri a Guvernului, urmând să fie transmis spre consultareFMI înaintea adoptării.

Conform proiectului, salariile de bază vor creşte anul viitor cu15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, şi nu dinluna iunie.

În vară, Guvernul a decis ca toate salariilor din sectorulbugetar să fie diminuate cu 25%, măsură care a fost aplicată dinluna iulie.
Surse oficiale au precizat că octombrie este luat ca bază de calculdeoarece în această lună au fost finalizate toate măsurile dereduceri salariale. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO