Eveniment

România mizează pe căderea Poloniei pentru a atrage mai multe investiţii

România mizează pe căderea Poloniei pentru a atrage...

Autor: Marius Oncu

02.02.2016, 00:00 97

România are oportunitatea de a deveni destinaţia preferată de investitori în Europa de Est, în contextul în care aceştia devin neliniştiţi de politicile noului guvern al Poloniei, ţara est-europeană cu cea mai bună evoluţie în ultimii ani, consideră ministrul finanţelor, Anca Dragu, citată de Mediafax. România a fost subestimată de investitori şi depăşită de vecini prea mult timp, afirmă Dragu într-un interviu pentru Bloomberg, invocând ca argumente pentru schimbarea acestei situaţii creşterea economică prognozată la peste 4% în acest an şi climatul politic mai calm. Cât despre deficitul bugetar de 3% din PIB pe care se fundamentează bugetul, ministrul a spus: „Nu văd un risc să depăşim ţinta şi să declanşăm procedura de deficit excesiv, deoarece sunt foarte mulţi factori care lucrează în favoarea noastră“. Guvernul vrea să dezvolte un model economic de creştere pe termen lung mai echilibrat, prin creşterea investiţiilor şi atragerea mai multor companii, a adăugat ministrul. Având în vedere că o parte semnificativă a alocărilor financiare ale guvernului a fost concentrată anul trecut în luna decembrie, când s-a cheltuit echivalentul a 2% din PIB, Ministerul Finanţelor va adopta o planificare bugetară trimestrială pentru instituţiile şi companiile de stat, a mai declarat Dragu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO