Eveniment

Ritmul de crestere a preturilor s-a injumatatit

12.04.2005, 20:11 11

Rata lunara a inflatiei a scazut, in martie, la 0,3%, comparativ cu nivelul de 0,6% inregistrat in luna februarie, ritmul mediu de crestere a preturilor de consum fiind de 1,7% pentru primul trimestru al acestui an, potrivit datelor comunicate luni de Institutul National de Statistica.

Raportata la luna martie a anului trecut, rata inflatiei s-a situat la 8,7%.

In perioada ianuarie-martie 2005, serviciile au inregistrat cele mai accentuate scumpiri, in medie cu 1,1% lunar, in timp ce preturile marfurilor nealimentare au avansat cu 0,5% lunar, iar cele ale marfurilor alimentare cu 0,4%.

Tarifele serviciilor au consemnat insa cea mai mica majorare in luna martie comparativ cu celelalte doua categorii de consum, de 0,2%.

Aprecierea leului fata de euro si dolar, valute in care sunt calculate preturile pentru serviciile de telefonie, a determinat ieftinirea acestora cu 1,5%.

Pe segmentul marfurilor nealimentare, care s-au scumpit in ansamblu cu 0,3%, cele mai mari cresteri de preturi au fost la carti, ziare si reviste (2,3%), tutun si tigari (0,7%) si masini de aragaz, butelii (0,8%). Tarifele la energie electrica, gaze si incalzire au ramas neschimbate.

In ceea ce priveste alimentele, au fost consemnate variatii mai importante decat la celelalte categorii. Astfel, preturile oualor au scazut cu 7,6%, branza s-a scumpit cu 1,2%, iar fructele proaspete cu 1,7%. De asemenea, pretul bauturilor alcoolice a crescut cu 0,5%.

Pentru acest an, autoritatile de la Bucuresti si-au propus reducerea inflatiei la 7%, de la 9,3% la finele anului 2004.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO