Eveniment

Purtătorul de cuvânt al CNAS după ce sistemul cardurilor de sănătate este blocat de peste două săptămâni: Oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem

Purtătorul de cuvânt al CNAS după ce sistemul...

Autor: Roxana Din

17.07.2019, 19:57 465

Sistemul cardului de sănătate, care nu funcţionează de peste două săptămâni, ar putea fi repornit joi, după ce se vor face noi teste, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Daniel Osmanovici. 

"Mâine (joi -n.r.), 18 iulie, va fi o primă tentativă de restartare a programului (...) Dacă pe 18, toate lucrurile funcţionează bine, toate testele de pe parcursul acestei zile şi de pe parcursul zilei de mâine, în prima parte a zilei, funcţionează corect, atunci lucrurile astea se duc acolo. Blocajele de care vorbeaţi dumneavoastră şi care da, sunt resimţite la nivelul fiecărui cabinet de medic de familie, la nivelul farmaciilor, la nivelul spitalelor, la nivelul tuturor categoriilor de furnizori, sunt prin prisma cantităţii uriaşe de date”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, la RFI.

Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a precizat că, într-un an, este vorba despre 76 de milioane de input-uri în sistem.

Întrebat despre oamenii care vor muri în timpul acestui blocaj, purtătorul de cuvânt al CNAS a replicat: "Cred că puteţi fi de acord cu mine că nu există pe lumea asta niciun sistem perfect. Mă refer în lume la orice sistem (...) Nu aş vrea să mă duc în această zonă apocaliptică, pentru că oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem, nu vreau să sun cinic, dar nu e o chestiune pe care să o pun că acum, dacă a picat sistemul, se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planeta Pământ fix în România", a completat Daniel Osmanovici.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sistemul nu e funcţional de pe 1 iulie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO