Eveniment

Proiectul de buget 2019: Instituţiile publice vor transmite către MFP numărul de angajaţi şi salariul

Proiectul de buget 2019: Instituţiile publice vor...

Autor: Mediafax

01.02.2019, 10:03 1109

Instituţiile publice vor trebui să informeze Finanţele câţi angajaţi au şi care sunt salariile acestora, în prima lună după ce va fi adoptat proiectul de buget pentru 2019, reiese din proiectul publicat joi seara. 

„Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat au obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în condiţiile legii şi salariul mediu de bază pe funcţii din anul 2019, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”, precizează Legea de proiect de buget pentru 2019.

În plus, prin hotărâri ale Guvernului vor putea fi alocate, temporar, sume din veniturile din privatizare în lei şi în valută, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi contul curent în valută al MFP deschis la Banca Naţională a României, pentru plăţile aferente cererilor de rambursare/cererilor de plată pentru cheltuielile eligibile rambursabile din fonduri europene.

Aceste sume vor fi alocate către ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO