Eveniment

Profitul Macquarie Bank creste cu 88%

17.11.2005, 20:50 16

Macquarie Bank, cea mai mare banca australiana de investitii, a inregistrat un profit record pe primul semestru al acestui an, pe baza veniturilor obtinute in urma majorarii comisioanelor legate de administrarea de fonduri, relateaza International Herald Tribune. Profitul net al bancii a crescut cu 88%, pana la 482 milioane de dolari australieni (300,8 milioane de dolari), pe primele sase luni ale acestui an fiscal, incheiat pe 30 septembrie, de la 219,2 milioane de euro in perioada similara a anului trecut, a declarat banca. Macquarie si-a majorat dividendul la jumatate de an pana la 90 de centi de la 61 de centi. Macquarie a obtinut fonduri in valoare de 5,7 miliarde de dolari (4,8 miliarde de euro) de la investitori in primul semestru si intentioneaza sa se dezvolte in continuare prin achizitionarea de active, inclusiv, daca va fi posibil, bursa londoneza, LSE, si lansarea de noi fonduri. Veniturile nete din taxe si comisioane au crescut cu 77% fata de anul anterior, pana la 1,24 miliarde de dolari (1,06 miliarde de euro). Valoarea totala a fondurilor administrate a crescut cu 36% pana la 112 miliarde de dolari (95,9 miliarde euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO