Eveniment

Productia buna la floarea-soarelui

12.08.2003, 00:00 17



Ministerul Agriculturii estimeaza, pentru acest an, o productie de 1,5 milioane de tone de floarea-soarelui, la o suprafata cultivata de 1,1 milioane hectare, cantitate ce depaseste consumul intern.



"Productia este foarte buna in acest an. Kilogramul de floarea-soarelui va avea un pret cu 3.000 de lei mai ridicat fata de anul trecut, ajungand la 10.000 lei", a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, care a precizat ca necesarul intern se ridica la 900.000 de tone de floarea-soarelui. #leadend# La ora actuala pretul pe piata interna ajunge la 170 de dolari pe tona (5,6 milioane lei) iar pentru export marii producatori autohtoni au oferte cuprinse intre 200 si 215 dolari pe tona in preturi FOB in portul Constanta. Pretul pe tona ar putea ajunge la sfarsitul acestui an la aproape 250 de dolari pe tona in conditiile in care marii producatori de la noi se orienteaza cu precadere catre pietele externe.



Ministrul Agriculturii a aratat ca in anii urmatori va fi acordata o atentie mai mare si culturii de soia. "Suprafata cultivata in prezent cu soia se ridica la 180.000 de hectare. Se poate mai mult, vrem ca in viitor sa ajungem la un nivel similar celei cultivate cu floarea-soarelui", a spus Sarbu.



El a aratat ca, pentru sprijinirea producatorilor de soia, in acest an au fost acordate subventii pentru ingrasaminte si seminte. "Sa vedem daca se poate acorda ceva si pentru productia-marfa", a adaugat Sarbu. El a estimat ca pretul unei tone de boabe de soia ar putea ajunge la 200 dolari.



Anul trecut 355.000 de hectare cultivate cu floarea soarelui au fost calamitate in urma conditiilor meteorologice, 22.000 de hectare au inregistrat productie zero, iar 168.000 de hectare au fost calamitate in proportie de peste 50%. Productia obtinuta s-a ridicat la circa 700.000 de tone de floarea soarelui, ceea ce inseamnat o acoperire a consumului intern in proportie de 80%. Din aceste motive Executivul a stopat anul trecut exportul de floarea soarelui pentru o perioada de trei luni, in paralel cu liberalizarea importului de samanta de floarea soarelui.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO