Eveniment

Procurorul şef DNA sesizează CSM în legătură cu declaraţiile privind executarea ANAF în cazul Intact

Procurorul şef DNA sesizează CSM în legătură cu...

Autor: Departamentul Social

19.02.2016, 13:44 4871


" În data de 18 februarie 2016, la emisiunea «Sinteza zilei» transmisă de postul de televiziune Antena 3, s-au formulat o serie de afirmaţii referitoare la punerea în executare, de către organele fiscale, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, afirmaţii reduse la concluziile potrivit cărora «Kovesi dă dreptate Antena 3» şi «Şefa DNA recunoaşte că Antena 3 nu trebuie evacuată» - titluri care au apărut persistent pe ecran, pe parcursul emisiunii. Cu referire la această împrejurare, procurorul şef al DNA nu a exprimat nici un punct de vedere privind modalitatea în care organele fiscale pun în executare o decizie judecătorească definitivă", informează un comunicat al DNA..

În poziţia transmisă de procurorul şef al DNA se reafirmă principiul potrivit căruia orice hotărâre judecătorească definitivă trebuie executată fără discuţii şi se subliniază că toate concluziile vehiculate în emisiune sunt neadevărate şi "se bazează pe o serie de afirmaţii făcute în anul 2014, scoase din context şi răstălmăcite cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică".

În acest context, Kovesi a cerut Consiliul Superior al Magistraturii să constate dacă informaţiile difuzate sunt de natură să afecteze negativ şi nejustificat opinia publică, în sensul de pune la îndoială autoritatea şi imparţialitatea autorităţii judiciare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO