Eveniment

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan: Oraşul nostru a devenit un punct important pe harta marilor întreceri sportive

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan: Oraşul...

Autor: Gabriel Pecheanu

11.06.2023, 13:52 80

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a participat la primul meci din Campionatul Mondial de polo pe apă Under - 20 care se desfăşoară la Centrul de Nataţie Otopeni: „Astfel de competiţii de anvergură arată că oraşul nostru a devenit un punct important pe harta marilor întreceri sportive”.

„M-am bucurat să susţin naţionala României la primul meci din Campionatul Mondial de polo pe apă Under - 20 care se desfăşoară la Centrul de Nataţie Otopeni. Sportivii români au debutat cu o victorie împotriva echipei din Noua Zeelandă. Le urez succes în continuare”, scrie pe Facebook Nicuşor Dan.

El felicită Federaţia Română de Polo pentru organizarea acestui campionat care se desfăşoară până pe 18 iunie şi mă bucur că Bucureştiul îi găzduieşte pe cei 500 de sportivi participanţi.

„Astfel de competiţii de anvergură arată că oraşul nostru a devenit un punct important pe harta marilor întreceri sportive”, încheie Dan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO