Eveniment

Primarul Capitalei anunţă: Lucrările de modernizare a reţelei de termoficare din Capitală continuă

Primarul Capitalei anunţă:  Lucrările de modernizare a...

Autor: Gabriel Pecheanu

09.03.2023, 10:16 68

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă situaţia lucrărilor de modernizare a reţelei de termoficare din Bucureşti. El precizează că se lucrează la schimbarea conductei magistrale pe strada Sebastian, astfel încât să se realizeze proba de presiune în cel mai scurt timp.

„Lucrările de modernizare a reţelei de termoficare din Capitală continuă. În prezent, pe şantierul deschis în zona Ferentari, Compania Municipală Energetica Servicii execută lucrări de montare a conductelor pe o lungime de 1,2 km în punctele termice din zona Petre Ispirescu”, transmite Nicuşor Dan.

El afirmă că se lucrează la finalizarea lucrărilor de schimbare a conductei magistrale pe strada Sebastian, astfel încât să se realizeze proba de presiune în cel mai scurt timp.

„În ceea ce priveşte şantierul deschis în zona Grozăveşti, se lucrează la schimbarea conductelor pe Calea Dorobanţilor, precum şi la finalizarea lucrărilor de modernizare a racordurilor la punctul termic din apropierea Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu”, încheie edilul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO