Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva foştilor miniştri ai Sănătăţii – Vlad Voiculescu (USR) şi Ioana Mihăilă (Reper), în dosarul achiziţiei de vaccinuri anti-Covid

Preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru începerea...

Autor: Gabriel Pecheanu

27.11.2023, 16:33 191

Preşedintele Klaus Iohannis a dat, luni, aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva foştilor miniştri ai Sănătăţii – Vlad Voiculescu (USR) şi Ioana Mihăilă (Reper), în dosarul achiziţiei de vaccinuri anti-Covid, anunţă Admninistraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis luni, 27 noiembrie 2023, ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

- cererea de urmărire penală a domnului Vlad Vasile Voiculescu, în calitate de fost ministru al sănătăţii în perioada 23 decembrie 2020 - 14 aprilie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal şi a unei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi la art. 309 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008;

- cererea de urmărire penală a doamnei Ioana Mihăilă, în calitate de fost ministru al sănătăţii în perioada 21 aprilie 2021 – 08 septembrie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri.

DNA a cerut Senatului României ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu (PNL), în dosarul achiziţiei de vaccinuri.

Procurorii DNA cer preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva foştilor miniştri ai Sănătăţii – Vlad Voiculescu (USR) şi Ioana Mihăilă (Reper).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO