Eveniment

Preşedintele Iohannis va semna în 3 aprilie decretul de reovcare a vicepremierului Daniel Constantin

Preşedintele Iohannis va semna în 3 aprilie decretul de...

Autor: Departamentul Politic

31.03.2017, 13:49 37

Premierul Sorin Grindeanu a spus, joi seara, la România TV, că i se pare "ciudat" că preşedintele Klaus Iohannis nu a semnat încă decretul de revocare din Executiv a lui Daniel Constantin, adâugând că îl miră ritmul şefului statului.

"I-am trimis luni după-amiază propunerile pe care le avem. Şi pe mine mă miră acest ritm. E dreptul legal al preşedintelui de a-şi lua un drept de 45 de zile, dacă nu mă înşel. E adevărat că eu nu lucrez cu acest ritm şi probabil mulţi dintre noi nu lucrăm cu ritmul ăsta. E ciudat", a apreciat Sorin Grindeanu.

Premierul a mai spus că a semnat revocarea lui Daniel Constantin din funcţia guvernamentală, deoarece acesta nu şi-a dat demisia din funcţia de vicepremier şi ministru al Mediului.

Biroul Politic Central al ALDE a votat retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, cu 86 de voturi "pentru" şi 12 "împotrivă".

Potrivit articolului 10 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor ”numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru”, fără a se face referire însă la un termen expres în care preşedintele să semneze decretul din revocare a unui ministru.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO