Eveniment

Preşedintele Iohannis a încercat să facă un joc politic în spatele uşilor: Tăriceanu spune că i-a propus să ia conducerea PNL

Preşedintele Iohannis a încercat să facă un joc...

Autor: Mediafax

16.12.2016, 12:47 5800

Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat, vineri, răspunzând unei întrebări, că a participat, împreună cu Daniel Constantin, la o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, solicitată de acesta, el precizând că "anumite contacte" nu ar trebui să surprindă în această perioadă.
 

"Am văzut astăzi ştiri că m-am întâlnit cu preşedintele Iohannis. Astăzi, în niciun caz, pentru că, din câte ştiu, preşedintele e la Bruxelles. În această perioadă poate anumite contacte nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Am avut o discuţie, dar nu la Cotroceni. Am avut o discuţie cu preşedintele şi mai mult de atât nu am ce să vă spun", a spus Tăriceanu.

Tăriceanu a menţionat că această discuţie nu a fost solicitată nici de el, nici de co-preşedintele Daniel Constantin.

"Nu am plecat de la nicio premisă, pentru că eu nu am solicitat, nici Daniel Constantin această discuţie. Am avut o discuţie cu preşedintele şi mai mult de atât, îmi pare rău, nu am să pot să vă spun. Nu pot să vă dau alte detalii, dar cred că logica simplă vă ajută în chestiunea asta având în vedere că am fost împreună cu Daniel Constantin. Nu a fost o discuţie instituţională", a spus Tăriceanu, răspunzând unei întrebări privind motivele pentru care a avut loc această întâlnire.

 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO