Eveniment

Premierul Grindeanu: Peste 8.000 de proiecte s-au depus prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, programul funcţionează

Premierul Grindeanu: Peste 8.000 de proiecte s-au depus...

Autor: Adriana Mit

17.03.2017, 12:27 123

Sorin Grindeanu a participat, vineri, alături de Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, la o întâlnire cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin, care a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Premierul a declarat, la începutul discuţiilor, că Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) reprezintă un succes, dar şi că în faza a doua a acestui program s-au depus peste 8.000 de cereri de finanţare.

“Astăzi (vineri - n.r.) este ultima zi în care se mai pot depune proiecte prin PNDL. Este un program naţional care a funcţionat între 2012 şi 2016, este un program naţional de succes. Tocmai de aceea noi, în această primăvară, lansăm faza a doua a acestui program naţional, pentru că experienţa de până acum ne-a arătat acest lucru, faptul că în fiecare comunitate s-au întâmplat lucruri şi comunitatea respectivă s-a dezvoltat. Rolul acestui program este de a reduce decalajul dintre sat şi oraş şi de a creşte calitatea vieţii în comunităţile locale. PNDL a funcţionat şi va funcţiona, începând cu această primăvară, faza a doua. Am estimat că vor fi 5.000 de proiecte noi depuse pe PNDL, faza a doua. Dar astăzi, mai avem până diseară şi se lucrează la foc continuu în Ministerul Dezvoltării, până azi sunt peste 8.000 de proiecte depuse. Asta arată că acest program naţional funcţionează”, a declarat Sorin Grindeanu.

Premierul a adăugat că în Caraş-Severin, judeţ în care s-a născut, s-au făcut prea puţine lucruri în ultimii 20 de ani.

“S-au făcut prea puţine lucruri comparativ cu alte judeţe. Lucruri se pot întâmpla doar printr-un efort comun. Acesta este îndemnul meu pentru dumneavoastră: să lăsaţi deoparte chestiunile care nu ţin de administraţie. Ministerul Dezvoltării, dar şi celelalte ministere sunt deschise la orice proiecte constructive venite din partea dvs. La mine la birou uşa e deschisă tot timpul, puteţi intra oricând. Nu vreau să ajung în 2020, să vin acasă la mama, să merg pe aceleaşi drumuri, să nu se întâmple ceva în judeţul în care m-am născut. Trebuie să vă uniţi forţele, primari, parlamentari, consiliu judeţean, să faceţi un efort comun pentru a reporni motoarele judeţului Caraş-Severin”, a conchis Sorin Grindeanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO