Eveniment

Prefectul Capitalei: Putem avea speranţa ca în luna mai să ajungem la 1,5 la mie rată de infectare

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că pasul de descreştere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2 este în jurul a 0,2 puncte procentuale zilnic, iar dacă s-ar menţine aşa, există premisele unor noi măsuri de relaxare în luna mai. Există, însă, şi pericolul întoarcerii în scenariul roşu.

Alin Stoica a declarat, luni, la Digi 24, că dacă s-ar menţine ritmul de descreştere a ratei de infectare în Capitală, sunt speranţe că în luna mai să se ajungă la 1,5 la mie rată de infectare şi atunci să se poată lua şi alte măsuri de relaxare.

Câteva dintre măsurile respective vizează creşterea capacităţii – la 50%, la restaurante, săli de spectacole, spectacole drive-in cu 300 de participanţi, a spus prefectul.

Cu toate acestea, există pericolul ca Bucureştiul să revină în scenariul roşu.

„Există, din păcate, şi scenarii mai puţin optimiste. Am văzut o relaxare destul de accentuată în această perioadă de minivacanţă şi de acolo am putea să avem nişte efecte negative peste două săptămâni. Atât la mare, cât şi la munte am văzut lucrul acesta. De asemenea, există factori externi, noua tulpină indiană care ar putea să se răspândească şi nu ştim încă efectele”, a spus prefectul Alin Stoica.

Potrivit acestuia, vaccinarea, prioritatea „numărul zero”.

„Creşterea capacităţii - noi centre drive-thru în Capitală, în fiecare sector. De asemenea, o campanie de informare pentru cetăţeni, vom avea evenimente punctuale organizate de CNCAV, vor exista programe pilot în domeniul cultural. Încă suntem la un nivel al ratei de infectare destul de ridicat. După cum vedem, deşi a scăzut, numărul de decese, încă se menţine la 180 de decese pe zi, sunt prea multe, totuşi, pentru a vorbi de o relaxare totală”, a spus prefectul Alin Stoica.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.