Eveniment

Platile prin programul SAPARD au fost suspendate

21.08.2008, 19:16 10

Platile catre beneficiarii programului SAPARD au fost sistate temporar de catre autoritatile romane, pana la remedierea unor deficiente tehnice semnalate in raportul de audit al Comisiei Europene privind procedurile de autorizare a platilor, potrivit secretarului de stat in MEF Alice Bitu. "Este vorba de numai cateva saptamani si nu se poate vorbi de o cuantificare a unor sume. Toate platile vor fi reluate dupa ce vor fi imbunatatite procedurile tehnice semnalate de Comisia Europeana", a declarat Bitu. Ea a spus ca la auditul din luna iunie reprezentantii Comisiei Europene au reclamat mai multe deficiente la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), care gestioneaza fondurile SAPARD, in special in ceea ce priveste procedurile de autorizare a platilor. Bitu a adaugat ca misiunea de audit a fost una obisnuita, astfel de controale avand loc periodic la toate agentiile de plati. Reprezentantii APDRP au confirmat ca platile sunt sistate temporar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO