Eveniment

Pianista Mihaela Ursuleasa a murit. Artista avea 33 de ani

Pianista Mihaela Ursuleasa a murit la vărsta de 33 de ani

Autor: Ana Borlescu

03.08.2012, 10:32 2367

Pianista Mihaela Ursuleasa, în vârstă de 33 de ani, a fost găsită moartă în apartamentul său din Viena, a declarat agenta sa Andreea Butucariu pentru site-ul artsjournal.com. Artista trebuia să susţină două concerte la Bucureşti cu Orchestra Naţională de Tineret care au fost anulate din cauza stării de sănătate.

O declaraţie completă urmează să fie publicată vineri dimineaţă.

Vestea morţii pianistei s-a răspândit joi pe Facebook, anunţul iniţial fiind făcut de Paavo Jarvi, un colaborator al artistei, potrivit Gândul.

Născută la Braşov, în 1978, Mihaela Ursuleasa a studiat opt ani la Conservatorul din Viena pe care l-a absolvit cu Magna cum Laudae.

Fiica unui lăutar de etnie romă, Mihaela Ursuleasa a fost un talent precoce. La vârsta de cinci ani aceasta a început să cânte la pian, descifrând partiturile cu ajutorul tatălui său.

La vărsta de 13 ani, artista a primit o bursă de studii la Viena oferită de celebrul dirijor Claudio Abbado după ce aceasta câştigase locul al doilea la un concurs de pian din Senigallia..

În 1999 a câştigat marele premiu la una dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale "Clara Haskil" în Elveţia.

Stabilită la Viena, Mihaela Ursuleasa era mama unei fetiţe, Ştefania.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO