Eveniment

Petrom anunta noi majorari de preturi

22.06.2005, 20:29 15

Compania Petrom va majora de astazi pretul carburantilor comercializati la statiile proprii, cu pana la 400 de lei in cazul motorinei, cel mai ieftin sortiment de benzina urmand sa ajunga la 33.900 de lei pe litru. Pretul maxim la care benzinariile Petrom vor vinde motorina Super Euro Diesel va fi de 32.500 de lei, iar litrul de motorina Euro Diesel va costa 31.500 de lei. Benzina ECO Premium va costa pana la 34.200 pe litru, in timp ce in prezent statiile companiei comercializeaza acest sortiment la valoarea de 33.400 de lei. Un litru de Euro Premium va ajunge pana la valoarea maxima de 33.900 de lei, in crestere cu circa 800 de lei fata de nivelul actual. La acelasi pret va putea fi cumparata si benzina Premium fara plumb, iar benzina Top Premium 99 Plus va costa 37.400 de lei pe litru. Pretul unui litru de AutoGas ramane la 17.600 de lei. Noile preturi urmaresc fluctuatia cotatiilor internationale ale produselor petroliere. Pretul petrolului s-a apropiat, luni, pe pietele internationale, de pragul de 60 de dolari pe baril. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO