Eveniment

Peste 100 de cinematografe din marile oraşe britanice vor transmite funeraliile reginei

Peste 100 de cinematografe din marile oraşe britanice...

Autor: Petru Mazilu

18.09.2022, 10:00 77

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a vor fi difuzate luni de aproximativ 125 de cinematografe din Marea Britanie. De asemenea, în parcuri, în pieţe şi în catedralele vor fi instalate ecrane uriaşe, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters.

Intrarea la cinematograf este gratuită, iar sălile se vor umple, au declarat reprezentanţii Asociaţiei cinematografelor din Marea Britanie.

Slujba de înmormântare de la Westminster Abbey şi procesiunile aferente din întreaga Londră vor fi transmise în direct şi la televiziune de către BBC, ITV şi Sky, a anunţat departamentul pentru cultură într-un comunicat.

Guvernul a declarat zi liberă pentru funeralii, ceea ce ar putea atrage o audienţă mai mare decât cea înregistrată la alte evenimente majore din istoria recentă a Marii Britanii, inclusiv funeraliile prinţesei Diana din 1997, Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 şi nunţile regale.

În ultimele zile, sute de mii de oameni au stat la coadă ore în şir pentru a-şi prezenta omagiile la sicriul Elisabetei, depus la Westminster Hall.

Preşedinţi, prim-miniştri şi membri ai familiilor regale din întreaga lume sunt aşteptaţi la funeraliile celui mai longeviv monarh britanic, care a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO