Eveniment

Pedepse cu inchisoarea si amenzi pentru evazionisti

16.03.2005, 00:00 24


Sactiunile severe anuntate de guvern pentru contribuabilii persoane fizice si companii care nu-si platesc obligatiile la bugetul de stat, au fost stabilite intr-un proiect de lege pentru combaterea evaziunii fiscale. Prin acest act normativ, Fiscul ar urma sa aiba un instrument mai eficient de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de evaziune fiscala. Potrivit proiectului, contribuabilii sunt obligati sa declare intocmai veniturile realizate si cheltuielile efectuate, bunurile mobile si imobile aflate in proprietate sau obtinute cu orice titlu legal, precum si alte valori care genereaza titluri de creanta fiscala.


Art. 11 - (1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 8 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte:


a) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin neinregistrarea unor activitati pentru care legea prevede obligatia inregistrarii;


b) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin exercitarea de activitati neautorizate;


c) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin nedeclararea sau declararea partiala a veniturilor impozabile;


d) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile;


e) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin efectuarea unor operatiuni fictive;


f) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile sau in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;


g) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin inregistrarea de operatiuni sau cheltuieli nereale;


h) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin organizarea si conducerea de evidente contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;


i) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin emiterea, distribuirea, cumpararea, completarea ori acceptarea cu stiinta de documente fiscale false.


(2) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu cuprins intre 10.001 euro si 100.000 euro, inclusiv, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei se majoreaza cu 1 an, iar limita maxima a pedepsei se majoreaza cu 2 ani.


(3) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) lit. a) - d) s-a produs un prejudiciu cuprins intre 100.001 euro si 500.000 euro, inclusiv, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei se majoreaza cu 2 ani, iar limita maxima a pedepsei se majoreaza cu 4 ani.


(4) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) lit. a) - d) s-a produs un prejudiciu cuprins intre 500.001 euro si 1.000.000 euro, inclusiv, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei se majoreaza cu 3 ani, iar limita maxima a pedepsei se majoreaza cu 7 ani.


(5) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) lit. a) - d) s-a produs un prejudiciu mai mare de 1.000.000 euro, inclusiv, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei se majoreaza cu 8 ani, iar limita maxima a pedepsei se majoreaza cu 12 ani.


(6) Tentativa se pedepseste.



Art. 12 - Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte:


a) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin cesionarea partilor sociale detinute intr-o societate comerciala cu raspundere limitata, efectuata in acest scop;


b) sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictiva cu privire la sediul unei societati comerciale, la sediile subunitatilor sau la sediile punctelor de lucru, precum si la schimbarea acestora fara indeplinirea conditiilor prevazute de lege, efectuata in acest scop.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO