Eveniment

Pe ce se bazează economia: IT-ul şi centrele de servicii au avut cea mai mare pondere în creşterea economică pe S1, urmate de construcţii pe baza fondurilor UE

Pe ce se bazează economia: IT-ul şi centrele de...

Autor: Răzvan Botea

11.09.2023, 08:30 573

♦ Ce spun economiştii-şefi ai celor mai mari bănci din România: investiţiile din fonduri UE au pus umărul la creşterea economică din prima jumătate din 2023 ♦ Ionuţ Dumitru, Raiffeisen: România ar putea fi ca Polonia în criza anterioară, care a evitat recesiunea datorită fondurilor europene.

Economia României a încetinit în prima jumătate din 2023, aşa cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), dar şi prognozele analiştilor financiari. Chiar dacă frâna a fost mai puternică decât aşteptările, economia României este printre puţinele din regiunea României care înregistrează creştere.

„Citirea cifrelor PIB arată că economia românească creşte pe investiţii în infrastructură din fonduri europene. Reţeta a mai fost utilizată de Polonia în precedenta criză financiară. Toate statele din jur erau în recesiune, dar Polonia nu a avut. Avem şi noi această şansă, dacă facem consolidare fiscală şi menţinem absorbţia de fonduri europene”, spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.

Consumul, care înseamnă 80% din economie, a încetinit vizibil şi, în al doilea trimestru faţă de primul trimestru, chiar a scăzut, ceea ce a făcut ca economia să meargă cu piciorul pe frână. Valentin Tătaru, economistul-şef pe România al ING, remarcă încetinirea ritmului de creştere economică, dar şi aportul investiţiilor la menţinerea economiei pe linia de plutire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO