Eveniment

​Pasager Blue Air: Aveam zbor către Cluj vineri, nu m-au anunţat, am verificat aplicaţia şi zborul era anulat

​Pasager Blue Air: Aveam zbor către Cluj vineri, nu...

Autor: Miruna Diaconu

06.09.2022, 19:23 73
Anularea zborurilor de către Blue Air până luni, 12 septembrie, a afectat câteva mii de pasageri, însă aceştia nu au fost înştiinţaţi de către reprezentanţii companiei.

„Am luat săptămâna trecută un bilet dus-întors Cluj-Bucureşti. Acum sunt în Bucureşti şi ar fi trebui să mă întorc vineri. Azi am primit o notificare din presă şi am citit ştirea. În aplicaţia Blue Air nu era nimic schimbat, dar cam o oră mai târziu am văzut în aplicaţie căz borul s-a anulat. Nu am primit nimic pe e-mail, ba chiar dimineaţă am primit factura aferentă biletului achitat deja. Am cumpărat deja un bilet la Tarom pentru zborul de întoarcere”, spune Cătălin, pasager afectat de anulările zborurilor de către Blue Air.

Compania aeriană a anulat toate zborurile de astăzi şi până pe 12 septembrie ca urmare a blocării conturilor de către Ministerul Mediului. Atât pasagerii care ar fi urmat să plece din ţară, cât şi cei care ar fi trebui să ajungă pe aeroporturile locale.

Andreea, o altă pasageră afectată de anularea zborurilor Blue Air, se află în Praga, de unare ar fi trebuit să plece mâine către Bucureşti.

„Am cumpărat patru bilete dus-întors cu destinaţia Praga pentru 4-7 septembrie. Am aflat astăzi că zborul a fost anulat, deci cu mai puţin de 24 de ore înainte de plecarea către Bucureşti. Nu am primit e-mail, am verificat în aplicaţie după ce am citit în presă şi apărea ca fiind anulat”, spune ea.​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO