Eveniment

Orban: La rectificarea bugetară trebuie să alocăm 5 miliarde de lei pentru facturi pe PNDL

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Autor: Alexandru Costea

25.11.2019, 00:00 132

"Pe PNDL, de luni de zile, nu s-a mai făcut nicio plată, s-au acumulat facturi sau situaţii de lucrări care trebuie plătite de peste 5 miliarde de RON şi foarte mulţi constructori, în momentul de faţă, sunt pe punctul de a pleca de la lucrări pentru că nu şi-au încasat banii. Trebuie să ştiţi că PSD-ul a lăsat PNDL-ul fără niciun fel de ban, fără niciun leu. Practic, noi trebuie, la rectificarea bugetară, să completăm fondurile pentru Ministerul Dezvoltării, astfel încât să putem să plătim toate lucrările care au fost efectuate până acum pe PNDL", a declarat, la Balş, judeţul Olt, Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă.

Prim-ministrul a fost prezent, alături de ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, la Balş, la înmânarea ordinelor de începere a lucrărilor drumului expres Craiova - Piteşti, tronson 2, km 17+700 - km 57+550.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO