Bursa de Valori scoate la iveală de trei ani câte 15 companii în fiecare an care contează în economia românească, în cadrul proiectului „Made in Romania”.
Văduvită de filialele locale ale multinaţionalelor care au preferat să se retragă de la bursă şi încă tratată cu neîncredere de capitalul privat românesc, bursa de la Bucureşti se îndreaptă prin acest program către companiile nelistate nu neapărat pentru a le aduce la bursă, cât pentru a pune reflectorul asupra unor organizaţii reprezentative pentru ecosistemul de business local.
Este vorba atât de branduri puternice, consolidate, care au început în anii ’90 şi au rezistat pe piaţă, apoi de valul al doilea de companii, apărute după criză, care au intrat în domenii cu creştere rapidă şi au beneficiat de perioada deja lungă de creştere 2009-2018, dar şi start-up-uri care acum strâng bani petru realizarea unor idei îndrăzneţe.
Proiectul „Made in Romania” a presupus în prima fază nominalizarea a circa 300 de companii din care au fost selectate, după două runde de jurizare, cele 15 finaliste. Au fost premiate atât companii solide, care şi-au pus amprenta pe cei 30 de ani de economie de piaţă, precum Kober (vopsele, Piatra-Neamţ), Catena (reţea de farmacii), Elba (corpuri de iluminat, Timişoara), cât şi noi jucători care au început deja să se extindă în străinătate precum Salad Box (restaurante), Vivre Deco (retail online), dar şi start-up-uri cu idei unice la nivel global, în plină afirmare precum Typing DNA (start-up de cybersecurity care a strâns recent finanţare de peste 1 milion de dolari) sau un exotic producător de ceasuri din… lemn, Noah Watches.
La o cifră de afaceri totală a tuturor companiilor din economie de circa 300 de miliarde de euro pe an, firmele de pe bursă incluse în indicele BET raportează în total afaceri de doar 10 miliarde de euro. Deci reprezentativitatea este departe şi cantitativ, dar şi din punctul de vedere al sectoarelor economice.
Mai este cale lungă până când bursa să reprezinte măcar 50% din economie, dar drumul pe care a pornit în ultimii 4-5 ani, în care a atras pe piaţă companii cu capital privat românesc, este corect.
Începe să se creeze o comunitate de antreprenori care se uită tot mai atent la bursă. Până să se uite la bursă, avantajul major al unui astfel de proiect este că îi face să se uite tot mai mult unii la alţii. De multe ori, surprinzător, antreprenorii români nu se cunosc între ei, iar până să facă business mai durează.
„Bine că l-am prins aici pe proprietarul reţelei de restaurante, că de un an de zile încerc să-i fac o propunere să listeze şi băuturile noastre la ei”, spunea un antreprenor prezent marţi seară la gala de premiere.
Unii fac băuturi, alţii produse lactate, unii vând mobilă, iar alţii medicamente.
Antreprenorii români abia acum descoperă că integrarea într-o reţea, conectarea businessurilor atât în relaţii comerciale, cât şi ulterior, posibil, la nivel de acţionariat le poate aduce oportunităţi şi pârghii de creştere.
„Uite, vezi, dacă un fond de investiţii din străinătate v-ar cumpăra o parte din acţiuni, ai putea să fii listat în reţelele de retail unde este deja acţionar fondul din Europa”, îi spunea un broker de M&A unui antreprenor încercând să îl facă să se gândească la o tranzacţie.
Sunt 25.000 de companii cu cifre de afaceri între un milion şi 100 de milioane de euro în economia românească, care împreună au în total afaceri de circa 50% din cele 300 de miliarde de euro afaceri totale din economie.
Primele 250 de mari companii, cu afaceri de peste 100 milioane de euro, au o pondere de circa 35% din businessul total. Cum la cei mari greu ajungi, cele 25.000 de companii cu afaceri între un milion de euro şi 100 milioane de euro constituie comunitatea companiilor care sunt o „pâine de mâncat” şi pentru brokerii de fuziuni şi achiziţii, şi pentru bănci şi pentru furnizori care au uşi închise la marile firme.
La cei mari ajungi greu, fiecare are furnizori privilegiaţi sau veniţi direct „de afară”, de la acţionarul străin.
Până în prezent, cele mai bune dinamici au venit, mai ales pentru companiile din IT dintre care multe au fost premiate în acest proiect, din vânzări în străinătate. Dar dinamica economiei româneşti şi nevoia de eficientizare şi inovaţie îi face pe antreprenorii din IT să se uite cu mai multă atenţie către vânzări în România.
„Am cumpărat un start-up din Silicon Valley care ne permite să oferim băncilor din România soluţii de automatizare care să le dea posibilitatea să se lupte cu fintech-urile”, spune un antreprenor cu nonşalanţă, de parcă achiziţia de către o companie românească a unei firme din celebra Vale ar fi fost o plimbare la supermarket.
Businessul românesc nu mai este la costum şi pantofi lucioşi şi ascuţiţi.
Tineri în blugi şi sacouri vorbesc astăzi cu simplitate despre achiziţii de companii în San Francisco, despre noi modele de business şi cybersecuritate, despre restaurante deschise la New York cu o uşurinţă pe care nu o bănuiai în lungii ani gri de după 1990.
Şi nu este vorba de joacă, de afaceri de sute de mii de euro pe an, ci de companii care sunt astăzi la 20-30 milioane de euro şi cresc exponenţial.
E noua normalitate, un semn că globalizarea nu are numai un singur sens cum ne-am obişnuit, din Vest spre Est, din America în România.
„Români în Tribeca?”, povestea fondatorul unui start-up care vinde în Statele Unite soluţii de cybersecuritate că a exclamat o româncă plecată de mult în State auzindu-i vorbind pe stradă, în New York, pe el şi partenerul său de afaceri. „Cine sunteţi voi şi ce faceţi aici în America? Unde lucraţi?“ „Nu lucrăm nicăieri, am venit să vindem aici o soluţie proprie de cybersecuritate, inventată de noi”, au răspuns ei, abia atunci fiind surprinşi ei înşişi de „grozăvie”.
Români care merg să le ia milioane americanilor. Români în Tribeca.
