Caută doar în titlu
Eveniment

O veste bună pentru români de Crăciun: Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung în ţară pe la Vama Nădlac 2, vineri, la ora 12.00

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung în ţară pe la Vama Nădlac 2, vineri, în ziua de Crăciun, în jurul orei 12.00, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Este momentul când marcăm începutul Zilelor Europene ale Vaccinării în România.

Acţiunile care marchează Zilele europene ale vaccinării în România se desfăşoară în perioada 25-27 decembrie. Ele vor fi organizate în Bucureşti şi în toate regiunile ţării, printr-o serie de activităţi menite să marcheze debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Acţiunile vor începe vineri, 25 decembrie, odată cu intrarea în ţară, prin Vama Nădlac 2 (judeţul Arad) a primelor 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19. Ora aproximativă de intrare în ţară a primelor doze de vaccinuri este 12.00.

Sâmbătă, 26 decembrie, vaccinurile vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07.00.

Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Evenimentul de vaccinare de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.

În aceeaşi zi, acţiuni similare vor fi organizate şi în celelalte nouă spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, după ora 10.00

Evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituţionale ale Guvernului României.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.