Caută doar în titlu
Eveniment

O veste bună: Guvernul a aprobat eşalonarea datoriilor restante şi a prelungit termenele pentru executări

Guvernul a aprobat, joi, aplicarea procedurii de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare a căror scadenţă s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, anunţă Finanţele.

Totodată, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă, precizează comunicatul ministerului.

Până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităţilor fiscale oferite corespunzător situaţiei sale fiscale.

Beneficiari ai facilităţii de eşalonare simplificată sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal.

Această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susţinerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat.

Pentru acordarea eşalonării contribuabilul, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior.
c) să nu se afle în procedura insolvenţei;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declaraţiile fiscale;
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Eşalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Pot beneficia de eşalonarea simplificată şi debitorii aflaţi în insolvenţa pentru obligaţiile curente născute după declararea stării de urgenţă, dar şi cei care au eşalonare la plată conform Codului de procedură fiscală.

Întrucât eşalonarea simplificată nu presupune constituirea de garanţii, legiuitorul, în acord cu mediul de afaceri şi ceilalţi parteneri sociali, a instituit plata unei dobânzi. Nivelul de dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (faţă de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere)

Debitorul poate solicita modificarea eşalonarii prin includerea în eşalonare a obligaţiilor născute după acordarea eşalonării la plată de 2 ori pe perioada eşalonarii

Dacă debitorul pierde eşalonarea, poate solicita menţinerea acesteia tot de 2 ori

Debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare, care poate cuprinde rate diferenţiate de plată

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.