Eveniment

O nouă criză ar putea afecta întreaga lume: Lipsa îngrăşământului în Ucraina ar putea avea efecte asupra cantităţilor de hrană la nivel global

O nouă criză ar putea afecta întreaga lume: Lipsa...

Autor: Petru Mazilu

11.03.2022, 12:40 2079

Lipsa îngrăşământului va afecta culturile de grâu din Ucraina, ceea ce ar putea avea repercusiuni asupra cantităţilor de hrană din întreaga lume, anunţă Sky News.

Ucraina este unul dintre marii exportatori de mâncare din lume, numeroase ţări din Europa şi Africa bazându-se pe grâul produs de ucraineni.

Totuşi, fermierii din Ucraina spun că lipsa îngrăşămintelor şi a pesticidelor va duce la o diminuare a recoltelor la mijlocul acestui an.

De asemenea, sunt probleme cu combustibilul pentru echipamente, aşa că recoltele ar putea rămâne pe câmp chiar dacă nu vor fi afectate.

Preţul grâului a crescut deja cu 50% ca urmare a războiului, dar o lipsă a produselor ar avea efecte în aprovizionarea cu hrană la nivel mondial.

Miniştrii agriculturii din ţările G7 se vor întâlni vineri într-o şedinţă video pentru a găsi soluţii pentru stabilizarea pieţei mondiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO